13 Iulie 2011

Udrea: Se fac, in mare parte, licitatii cu dedicatie



Ministrul Dezvoltarii Regionale si Turismului, Elena Udrea, a afirmat, la Ploiesti, ca "mare parte a autoritatilor contractante" stabilesc caietele de sarcini aferente licitatiilor astfel incat acestea sa fie castigate de catre anumite firme, transmite Mediafax.

Prezenta, luni, la Ploiesti, unde a semnat doua contracte derulate de Primarie si finantate din fonduri nerambursabile prin Programul Operational Regional, Elena Udrea a afirmat ca "mare parte din autoritatile contractante isi fac in asa fel caietele de sarcini incat directioneaza licitatiile catre firme pe care le vizeaza”.

Udrea a facut aceasta afirmatie in contextul in carea fost intrebata cat de mare este rata contestatiilor, explicand ca aceasta rata a scazut in ultimii ani si ca acum reactia multora dintre firmele care contesta licitatii este justificata.

Elena Udrea a spus ca, in prezent, exista cazuri in care contestatiile sunt intemeiate tocmai din cauza autoritatilor contractante, care fac caiete de sarcini pentru anumite firme.

"Sa speram ca procedurile de solutionare a contestatiilor, care acum sunt mai rapide, dar si controalele pe care le vom inteti, vor determina atat autoritatile contractante, cat si participantii la licitatii sa nu mai practice sportul contestatiilor", a adaugat Elena Udrea.



Citeste si