21 Noiembrie 2011

Boeing a obtinut inca un contract record



Statele Unite au anuntat un nou contract urias castigat de Boeing, care va livra 230 de avioane clasa 737 catre cel mai mare operator privat din Indonezia, Lion Air, in valoare de 21,7 miliarde de dolari la preturi de lista, dupa negocieri intermediate de administratia Obama, transmite Reuters, preluat de Mediafax.

Acordul cu Lion Air cuprinde o clauza prin care comanda poate fi extinsa cu inca 150 de aeronave, pentru alte 14 miliarde de dolari, urcand valoarea potentiala a contractului la 35,7 miliarde de dolari.

Contractul reprezinta cea mai mare comanda castigata vreodata de Boeing, la o saptamana dupa stabilirea recordului anterior - vanzarea a 50 de aeronave 777 catre linia aeriana Emirates, pentru 18 miliarde de dolari. Acordul incheiat duminica la Dubai cuprinde insa o clauza care poate extinde comanda cu inca 20 de avioane, la 26 miliarde de dolari.

Comanda Lion Air a fost anuntata la finalul unui turneu de noua zile efectuat de presedintele Barack Obama in regiunea Asia-Pacific, menit sa sublinieze oportunitatile comerciale din zona, de care se leaga sperantele de revenire economica ale guvernului SUA. Contractul reprezinta o victorie pentru administratia americana, a carei strategie economica se bazeaza in mare masura pe cresterea puternica a exporturilor si crearea de locuri de munca.

Obama a calificat contractul drept un castig atat pentru muncitorii din SUA, cat si pentru consumatorii din Asia.

"Este un exemplu care arata cum vom reusi sa atingem obiectivele pe termen lung pe care le-am stabilit, de dublare a exporturilor in urmatorii cativa ani", a declarat Obama dupa ce directorii Boeing si Lion Air au semnat un angajament preliminar.

Presedintele american va participa vineri la ceremonia de semnare a contractului. Potrivit Casei Albe, comanda va asigura peste 110.000 de locuri de munca la Boeing si furnizorii sai.



Citeste si