21 Februarie 2012

Municipiul Motru va avea un nou complex de agrement de 6,7 milioane lei



Municipiul Motru din judetul Gorj va beneficia de amenajarea unui nou complex de agrement, proiect cofinantat prin cadrul Programului Operational Regional – Regio. Vezi ce urmeaza sa fie construit.

Valoarea totala a proiectului, care se va derula pe durata a 18 luni, este de 6,7 milioane lei din care valoarea finantarii nerambursabile se ridica la aproximativ 2,3 milioane lei.

Prin proiectul "Amenajarea unei zone de agrement «Strand» in Municipiul Motru", se va construi un complex de terenuri de sport, un bazin de inot pentru adulti si unul pentru copii, o zona de joaca pentru copii, plaja, spatii verzi, chioscuri, o cladire administrativa si parcare.

Astfel, vor fi create 12 noi locuri de munca, iar numarul de turisti din zona se estimeaza ca va creste de la 840 la 1.800 pe an, in timp ce numarul de innoptari va creste de la 240 la 500 pe an.

Sursa foto: freedigitalphotos.net



Citeste si