7 Iunie 2012

Propunere surpriza: Bulgarii vor all-inclusive doar la 4 si 5 stele



Agentia pentru Siguranta Alimentara din Bulgaria a propus ca ofertele turistice all-inclusive sa fie disponibile doar la hotelurile de 4 si 5 stele, din cauza calitatii slabe a alimentelor incluse in pachetele turistice si a altor nereguli descoperite la restaurante, relateaza Novinite, citat de Mediafax.

"Hotelurile de trei stele sau mai putine ar trebui sa aiba capacitatea sa hraneasca clientii in conformitate cu capacitatea de cazare", a declarat directorul general al agentiei, Iordan Voinov, precizand ca propunerea agentiei este in concordanta cu noi reglementari sustinute de Ministerul Economiei, Energiei si Turismului.

El a explicat ca, daca un hotel poate caza 100 de persoane, restaurantul ar trebui sa aiba capacitatea sa serveasca 60 de persoane simultan.
Voinov a aratat ca angajatii agentiei au descoperit hoteluri cu 1.000 de paturi, dar care au restaurante in care pot fi servite numai 30 de persoane.

"Este absolut intolerabil", a spus oficialul.

In vara anului 2011, peste 300 de hoteluri din Bulgaria au fost amendate pentru calitatea slaba a alimentelor servite in pachetele all-inclusive.



Citeste si