Germanwings inregistreaza o crestere a numarului de pasageri pe aeroportul din Koln

Compania aeriana Germanwings a inregistrat in luna mai o crestere de peste 3% a numarului de pasageri si un grad ridicat de ocupare al aeronavelor.

Operatorul aerian german a transportat luna trecuta 737.600 de pasageri, cu 3,3% mai multi decat in aceeasi perioada a anului precedent.

Rata de ocupare a inregistrat o crestere de doua puncte procentuale, ajungand la 78,6%. Astfel, Germanwings si-a consolidat pozitia de lider de piata pe Aeroportul din Koln. De asemenea, a reusit sa recucereasca pozitia de lider de piata si pe aeroportul din Stuttgart.

Compania low-cost ofera zboruri cu plecare de pe 5 aeroporturi, Koln/Bonn, Stuttgart, Berlin-Schonefeld, Hanovra si Dortmund, in peste 90 de destinatii europene, Israel si Africa de Nord. Compania are in prezent o flota de 32 de avioane de tipul Airbus A319.

Despre autor

Cristian Gubandru
Cristian este absolvent al Universității Româno-Americane și al unui MBA la Academia de Studii Economice (A.S.E.). Startul în jurnalism a fost în 2003 la agenția de presă Mediafax , parte a trustului MediaPro, pe poziția de redactor, iar mai târziu la agenția de presă NewsIn , parte din trustul de media Realitatea - Cațavencu, ca reporter și redactor șef al departamentului Companii. Pentru o perioadă scurtă de timp a scris pentru ziarul de...

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri