26 Iulie 2012

Luptatorii din Superkombat vor promova Romania in SUA



Luptatorii Catalin Morosanu, Sandu Lungu, fratii Stoica si Raul Catinas vor putea fi urmariti pe viitor si la televiziunile din America, dupa ce una dintre marile companii de drepturi tv din SUA a facut o oferta pentru evenimentele Superkombat. Sportivii vor avea astfel sansa de a promova imaginea Romaniei in timpul competitiilor.

In prezent, galele Superkombat sunt transmise in direct in 75 de tari din Europa, Asia, Africa si Australia, prin intermediul canalului Eurosport, iar in curand vor putea fi vizionate si pe continentul nord-american.

"Pot spune ca negocierile sunt foarte avansate. Ei ne-au cautat pe noi si ne-au facut o oferta concreta. Ma bucur ca in momentul de fata un produs romanesc asa cum este Superkombat a devenit atat de expus la nivel global in ceea ce priveste televiziunea. Suntem deja pe patru continente, iar America de Nord ar fi al cincilea. Cele sase gale organizate de noi sunt transmise in direct in peste 70 de tari. Din acest punct de vedere, suntem produsul numarul 1 in lume pe K-1", a declarat Eduard Irimia, promotorul evenimentelor Superkombat.

De asemenea, Irimia s-a aratat dispus sa promoveze si brandul de tara al Romaniei.

"Nu am apelat niciodata la fondul de imagine al tarii pentru a evita conflictele de interese de genul galei lui Bute, dar daca vom fi contactati printr-o firma specializata, atunci sunt dispus sa discutam. Sunt mandru ca sunt roman si mi-ar face mare placere sa promovam tara in toata lumea", a mai spus presedintele circuitului Superkombat.

Evenimentele Superkombat, transformate din Local Kombat in urma cu un an si jumatate, au o audienta medie de peste 15 milioane de persoane la fiecare gala doar in Europa, si sunt transmise in direct in peste 350 de milioane de case.



Citeste si