3 Iunie 2013

TOP 10: cele mai bune aeroporturi europene



Cele mai bune zece aeroporturi din lume au fost numite in cadrul World Airport Awards 2012. Timp de zece luni, peste 12 milioane de pasageri au fost intervievati despre 39 de produse si servicii, printre care check-in-urile, sosirile, transferul, cumparaturile, pe 385 de aeroporturi din lume.


Loc 10: Atena International

Aeroportul International Atena a inceput sa functioneze din martie 2001 si este hub-ul principal pentru companiile Aegean Airlines si Olympic Air.

Peste 14 milioane de calatori trec anual prin aeroportul din Atena. La sfarsitul anului 2011, a fost numit al treizecelea cel mai aglomerat din Europa.

Sursa foto: Wikipedia


Loc 9: Hamburg

Aeroportul Hamburg a fost deschis in ianuarie 1911 si este in prezent unul dintre cele mai vechi din lume in functiune.

In 2011, peste 13,5 milioane de pasageri au calatorit din acest aeroport. Dupa numarul de pasageri, acesta este al cincilea cel mai aglomerat din Germania.

Sursa foto: Wikipedia

Loc 8: Helsinki Vantaa

Aeroportul Helsinki a fost construit in 1952 pentru Jocurile Olimpice de vara.

Peste 14,8 milioane de pasageri au calatorit de pe acest aeroport in 2011. Acesta este al patrulea cel mai mare aeroport din tarile nordice.

Aeroportul este hub-ul international si intern pentru Finnair, Blue1, Air Shuttle si Flybe.

Sursa foto: Wikipedia

Loc 7: Barcelona International

Aeroportul din Barcelona este al doilea ca marime din Spania, dupa Aeroportul Madrid Barajas si este pe locul 31 intre cele mai aglomerate din lume.

Este baza principala Vueling, Iberia Regionale si Ryanair. Anul trecut, peste 35 de milioane de pasageri au trecut prin aeroport.

Sursa foto: Wikipedia

Loc 6: Frankfurt Main

Frankfurt am Main Airport, deschis in 1936, este al treilea cel mai aglomerat din Europa dupa numarul de pasageri.

Traficul de pasageri pe aeroportul din Frankfurt in 2012 a fost de 57,5 milioane pasageri. Aeroportul din Frankfurt este hub-ul principal al Lufthansa si Flugdienst Condor.

Sursa foto: Wikipedia


Loc 5: Copenhaga

Aeroportul din Copenhaga este unul dintre cele mai aglomerate aeroporturi internationale din Scandinavia (21,5 milioane de pasageri pe an in 2012).

Aeroportul este hub-ul principal pentru Scandinavian Airlines, Thomas Cook Airlines Scandinavia si Norwegian Air Shuttle.

Sursa foto: Wikipedia

Loc 4: Londra Heathrow

Heathrow din Londra este al treilea cel mai aglomerat aeroport din lume.

Aeroportul este folosit de 90 de linii aeriene, catre 170 de destinatii, fiind principalul hub pentru BMI, British Airways si Virgin Atlantic Airways.

Sursa foto: Wikipedia

Loc 3: Zurich

Aeroportul din Zurich a fost deschis in iulie 1921 si este hub-ul principal al Swiss International Air Lines.

Aeroportul este situat la 13 km nord de centrul orasului Zurich, in municipiile Kloten, Rümlang, Oberglatt, Winkel si Opfikon.

Sursa foto: Wikipedia


Loc 2: Munchen

Aeroportul din Munchen este un hub pentru Lufthansa si Star Alliance. Peste 38,3 milioane de pasageri au trecut prin aeroport in 2012.

Intre 1995 si 2006, numarul de pasageri s-a dublat de la 15 milioane pe an la peste 30 de milioane. Aeroportul din Munchen este al doilea cel mai aglomerat aeroport din Germania, dupa Aeroportul Frankfurt si al saptelea cel mai aglomerat aeroport din Europa.

Sursa foto: Wikipedia


Loc 1: Amsterdam Schiphol

Schiphol este al patrulea cel mai aglomerat aeroport din Europa si al 16-lea din lume. In 2011, 49,8 milioane de pasageri au trecut prin aeroport, cu 10% mai mult decat anul trecut.

Sursa foto: Wikipedia





Citeste si