19 August 2013

Opt personalitati ale Romaniei vor primi pasaport de ambasador al turismului



Opt personalitati ale Romaniei, majoritatea din lumea sportului, vor primi pasaport de ambasador al turismului din partea Ministerului Turismului si vor promova tara in calatoriile lor in strainatate, a anuntat ministrul delegat pentru Turism, Maria Grapini.

Ministrul delegat pentru Turism, Maria Grapini, a afirmat, intr-o conferinta de presa la Timisoara, ca opt personalitati din Romania vor primi, luni, pasaport de ambasador al turismului, precum si materiale de promovare a tarii pe care le vor distribui in calatoriile lor in strainatate.

"Luni, la ora 20.00, la un hotel din Bucuresti va avea loc ceremonia de inmanare a pasapoartelor de ambasadori pentru opt personalitati din Romania. Vom semna si un contract cu ei, noi ii alimentam cu materiale de promovare a Romaniei si ei le vor distribui in cadrul calatoriilor lor", a declarat Maria Grapini, scrie Mediafax.

Potrivit ministrului, cei opt ambasadori ai turismului din Romania sunt Stefan Popa Popa’s, Ilie Nastase, Gheorghe Zamfir, Grigore Lese, Gabriela Szabo, Elisabeta Lipa, Iolanda Balas si Ivan Patzaichin.

"Vom continua seria cu ambasadorii, vor mai fi si altii, pe viitor", a adaugat Grapini.



Citeste si