Numarul turistilor straini care au vizitat Grecia in primele zece luni ale anului a depasit pentru prima oara in istoria tarii 17 milioane de persoane, iar pentru 2014 cresterea este asteptata sa continue, relateaza Kathimerini, citat de Mediafax.

Datele publicate de Banca Greciei arata ca numarul turistilor sositi din strainatate a crescut cu 15,5% in intervalul ianuarie-octombrie, fata de aceeasi perioada a anului precedent, la 17,08 milioane de persoane. Recordul absolut al veniturilor din turism, inregistrat in 2008, urmeaza la randul sau sa fie depasit in acest an, avand in vedere ca in primele 10 luni incasarile au atins 11,6 miliarde de euro, cu doar cateva milioane de euro sub cele din 2008.

Cea mai mare crestere a numarului de vizitatori straini a avut loc in cazul turistilor din Rusia, de 55,2%, la 1,34 milioane de persoane. Sosirile din Statele Unite au avansat cu 29,2%, la 434.000 de persoane, iar cele din Franta au crescut cu 18,4%, la 1,13 milioane. In privinta turistilor germani cresterea a fost de 7,6%, la 2,2 milioane, dar sosirile de vizitatori britanici s-au redus cu 4,6%, la 1,8 milioane.

In octombrie, numarul turistilor straini a atins un nivel record pentru a 10-a luna a anului, cu o crestere de 18,1%, la 1,54 milioane de persoane. Anul 2014 va fi mai bun atat in privinta numarului de vizitatori, cat si al veniturilor, potrivit estimarilor touroperatorilor, in timp ce operatorii aerieni au suplimentat numarul de locuri alocate Greciei, pentru anul viitor.

Presedintia elena a Uniunii Europene, in prima jumatate a anului viitor, va contribui la publicitatea pozitiva a tarii, iar profesionistii din turism spun ca cresterea activitatilor poate fi impiedicata doar de revenirea instabilitatii politice.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri