14 Februarie 2014

Persoane evacuate si aeroporturi inchise in Indonezia, dupa eruptia Vulcanului Kelud



Autoritatile indoneziene au dispus vineri evacuarea a sute de mii de persoane, iar trei aeroporturi internationale au fost inchise, dupa eruptia spectaculoasa a Vulcanului Kelud, pe Insula Java, relateaza AFP.

Acest vulcan, deosebit de periculos, deoarece este situat intr-o regiune dens populata, a intrat in eruptie joi seara, scrie Mediafax.

Posturi de televiziune au difuzat imagini in care apar coloane de cenusa si lava improscata catre sate din vecinatate. Corespondenti AFP la fata locului afirma ca au vazut locuitori ingroziti, plini de cenusa, fugind pe motociclete sau la bordul masinilor.

Aeroporturile Surabaya, Yogyakarta si Solo au fost inchise, a declarat un oficial insarcinat cu aviatia in cadrul Ministerului Transporturilor, Herry Bakti, pentru postul Metro TV, care a filmat avioane acoperite de cenusa pe tarmac.

Un purtator de cuvant al Agentiei pentru gestionarea catastrofelor a anuntat ca 200.000 de persoane care locuiesc in 36 de sate aflate pe o raza de zece kilometri in jurul Vulcanului Kelud au primit ordin de evacuare.

"O ploaie de cenusa, nisip si pietre cade pana la o distanta de 15 kilometri de craterul vulcanului", a precizat Sutopo Purwo Nugroho.

Serviciile de interventie au trimis SMS-uri locuitorilor, indemnandu-i sa nu se intoarca acasa, anuntand ca lava va continua sa curga in anumite sate si ca aerul este, in anumite zone, saturat de sulf.

Probabilitatea unei noi eruptii la fel de violente ca cea de joi este slaba, a anuntat Centrul pentru Prevenirea Riscurilor Vulcanologice si Geologice.

Eruptii ale Vulcanului Kelud (1.731 de metri) s-au soldat cu aproximativ 15.000 de morti incepand din secolul al XVI-lea, intre care aproximativ 10.000 in 1568.

La inceputul lui februarie, alt vulcan indonezian, Sinabung, a intrat in eruptie, provocand moartea a 16 persoane. Un vulcan "adormit" de aproximativ 400 de ani, el s-a "trezit" in 2010 si in septembrie 2013.

Cutremurele si eruptiile vulcanice sunt frecvente in Indonezia, un arhipelag imens, format din mii de insule si insulite, situat pe Centura de Foc a Pacificului. In Indonezia exista aproximativ 130 de vulcani activi.



Citeste si