26 Iulie 2006

Plaja pe santier la Eforie



Portiunea de plaja dintre statiunile Eforie Nord si Eforie Sud are 12 proprietari si opt concesionari.
Turistii care in aceasta vara au ales sa faca plaja pe cordonul litoral dintre Eforie Nord si Sud au parte de senzatii tari. Ca sa ajungi la mare trebuie sa te furisezi printre ruine sau santiere in lucru. Parcelele, in suprafata de 300 de metri patrati, au fost concesionate sau retrocedate in perioada 1996 - 2002, iar acum se construieste pe ele, desi legea interzice.

In ultimii ani, zona a fost teatrul unor afaceri banoase avind ca obiect plaja, bun de utilitate publica, insa numele proprietarilor si ale concesionarilor “se constituie in secret fiscal in conformitate cu prevederile art. 11 din Codul de procedura fiscala si HG nr. 1.050/2004”, conform raspunsului primit de la primarul localitatii Eforie, Ovidiu Brailoiu.

El a precizat ca 26 de loturi de teren dintre Eforie Nord si Eforie Sud sint revendicate in baza Legii nr. 10/2001. De asemenea, exista un numar de 31 de dosare aflate pe rolul instantelor de judecata, care afecteaza terenul dintre cele doua localitati. In zona exista deja opt contracte de concesiune, iar 12 loturi de teren sint in proprietatea unor persoane fizice sau juridice.

Trei kilometri de constructii

Cordonul Eforie Nord - Eforie Sud, care masoara in lungime doi-trei kilometri, a intrat recent sub tirul controalelor autoritatilor locale. Totodata, Departamentul National Anticoruptie ancheteaza modul in care plaja a intrat in proprietatea unor persoane fizice si juridice.

Conform datelor furnizate de Inspectoratul de Stat in Constructii, Dan Ciprian Flutur a obtinut autorizatie de construire pentru un motel format din parter, etaj si mansarda in februarie 2005, iar Dumitru Dumitru, in februarie 2004, autorizatie de construire pentru un ansamblu de sase locuinte de vacanta formate din parter, etaj si mansarda. Complexul se intinde pe nu mai putin de patru loturi de plaja, respectiv 1.200 de metri patrati.



Citeste si