14 Aprilie 2015

Un zbor Germanwings, intrerupt din cauza unei amenintari cu bomba



Un avion apartinand Germanwings, filiala low-cost a companiei Lufthansa, nu a decolat duminica de pe aeroportul international Koln-Bonn din cauza unei amenintari privind plasarea unei bombe la bord, a anuntat cotidianul Kolner Express, in pagina electronica.

Potrivit cotidianului german, citat de Mediafax, cursa 4U826 care ar fi trebuit sa asigure legatura intre Köln-Bonn si Milano-Malpensa a fost anulata dupa ce politia federala a fost contactata in legatura cu plasarea unei bombe la bordul aeronavei. Controlorii de trafic aerian au luat imediat legatura cu pilotii avionului, un Airbus A320, care au intrerupt pregatirile pentru decolare. Membrii echipajului si pasagerii au parasit in siguranta aeronava. In prezent, aeronava este verificata de membri ai serviciilor competente in astfel de situatii.

"Germanwings face totul pentru a asigura cat mai curand posibil un zbor alternativ pasagerilor si isi prezinta scuze pentru neplacerile aparute", a anuntat compania.

O aeronava Airbus A320 a companiei Germanwings, care efectua o cursa de la Barcelona (Spania) spre Dusseldorf (Germania), s-a prabusit in Alpii francezi la 24 martie, provocand moartea celor 150 de persoane aflate la bord. Anchetatorii suspecteaza ca avionul a fost prabusit intentionat de copilotul Andreas Lubitz.



Citeste si