Flydubai va introduce un zbor direct Iasi - Dubai

Compania Flydubai va introduce, de anul viitor, o cursa directa Iasi - Dubai, a anuntat, vineri, la Iasi, directorul comercial al companiei, Hamad Obaidalla, care a mai precizat ca de saptamana viitoare vor fi efectuate zboruri zilnice intre Bucuresti si Dubai.

Directorul comercial al companiei Flydubai, Hamad Obaidalla, a anuntat vineri, intr-o conferinta de presa la Iasi, ca piata romaneasca este foarte importanta pentru operatorul aerian pe care il conduce si ca din 2017 va fi introdusa o cursa directa intre Iasi si Dubai, potrivit News.ro.

"Avem de doi ani zboruri Bucuresti - Dubai, iar de saptamana viitoare vom mari frecventa, urmand sa avem zboruri in fiecare zi intre cele doua orase. Am evaluat si monitorizat evolutia aeroportului din Iasi si ne intereseaza sa avem o cursa directa Iasi - Dubai. Exista un potential mare la Iasi, iar prezenta mea aici arata interesul companiei pentru aceasta zona. Ruta va fi deschisa in 2017”, a afirmat Hamad Obaidalla.

La randul sau, presedintele Consiliului de Administratie al aeroportului din Iasi, Marius Bodea, a declarat ca noua ruta va fi introdusa, cel mai probabil, din vara anului 2017 si ca prin aceasta legatura aeroportul "trece la alt nivel”.

"Iasiul va fi conectat poate cu cea mai atractiva destinatie din lume. Este o sansa uriasa pentru Iasi. Faptul ca ajungem in hub-ul din Dubai, iar de acolo se poate zbura oriunde in lume este un lucru extraordinar”, a spus Marius Bodea.

Citeste si:
Flydubai anunta ca va zbura zilnic intre Dubai si Bucuresti
Flydubai anunta ca va zbura...
Citeste si:
Tratament pentru cresterea parului
Tratament pentru cresterea...

Aeroportul din Iasi a avut anul trecut un trafic de 380.000 de pasageri, iar pentru acest an traficul a fost estimat la 850.000 de pasageri.


Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri