27 Septembrie 2016

Traficul pe aeroportul Henri Coanda a depasit 7,1 milioane de pasageri in primele opt luni



Aeroportul Henri Coanda a fost mai tranzitat in primele 8 luni ale acestui an fata de perioada similara de anul trecut. Asadar, 7,138 milioane de pasageri au trecut prin aeroportul Henri Coanda in perioada ianuarie august 2016, cu 16% fata de aceeasi perioada a anului trecut, a anuntat compania care administreaza cele doua aeroporturi.

Compania Nationala Aeroporturi Bucuresti (CNAB) se asteapta sa atinga anul acesta pragul de 10 milioane de pasageri. CNAB administreaza atat aeroportul Henri Coanda, din Otopeni, cat si aeroportul Baneasa, ultimul avand un trafic extrem de redus. In 2015, aeroportul Henri Coanda a inregistrat un trafic de 9,3 milioane de pasageri, conform News.ro.

”Numarul pasagerilor care au tranzitat aeroporturile Bucurestiului in perioada ianuarie – august 2016 a inregistrat o crestere de 16,5%, fata de aceeasi perioada a anului trecut, creandu-se astfel premisele atingerii pragului de 10 milioane de pasageri in intreg anul 2016”, se arata in comunicat.

Cresterea rapida a traficului pe cel mai mare aeroport al tarii a generat si nemultumiri in ultimele luni, din cauza aglomeratiei exagerate. Din 9 septembrie, Compania Nationala Aeroporturi Bucuresti a deschis inca doua ghisee pentru politistii de frontiera, respectiv patru posturi de control al documentelor, pe fluxul de plecari.

Noile masuri vin in sprijinul activitatii Politiei de Frontiera, care se confrunta cu aglomerarea punctelor de control, la orele de varf ale traficului aerian, potrivit CNAB. Pe Aeroportul International Henri Coanda au operat 37 de companii aeriene in prima jumatate a acestui an, care au transportat pasageri catre 92 de destinatii. Anul trecut, pe aeroportul din Otopeni s-au operat in jur de 100.000 de aterizari si decolari, mai mult decat pe toate celelalte aeroporturi din tara luate la un loc.



Citeste si