Companiile de stat vor acorda tichete de vacanta de cel mult 6 salarii minime pe economie

Companiile de stat, indiferent ca sunt pe pierderi sau inregistreaza profit, vor acorda angajatilor tichete de vacanta in valoare de maximum sase salarii minime pe economie, in timp ce salariatii institutiilor de stat, ministerelor sau din administratia locala vor beneficia de un singur voucher in valoare de 1.450 de lei, a declarat, intr-un interviu acordat News.ro, ministrul Turismului, Mircea Titus Dobre. Efortul bugetar al statului pentru acest program se va ridica la 300 milioane euro pentru un an, incepand de la 1 iulie, de cand vor fi acordate tichetele de vacanta.

”Acest program va fi activ si cetatenii angajati in sistemul public vor beneficia de aceste vouchere de vacanta incepand cu data de 1 iulie. Este un program la care tinem si este un punct introdus in programul de guvernare al PSD si ne vom tine de cuvat in asa fel incat ele vor fi active din luna iulie 2017”, a afirmat Dobre, pentru News.ro.

Ministerul Turismului va face o modificare la actul normativ, care prevede ca aceste companii de stat vor acorda doar vouchere de vacanta, in timp ce legislatia actuala prevede ca ”pot da”.

”Vom scoate notiunea de 'pot' si vom introduce ca 'vor da' doar vouchere de vacanta, in valoare de maximum sase salarii minime pe economie. Institutiile de stat, institutiile publice ale statului, vorbim de ministere, de unitati administrativ-teritoriale, ele vor beneficia de un singur voucher in valoare de 1.450 de lei sau valoarea salariului minim pe economie”, a precizat ministrul.

In viitor, valoarea voucherului de vacanta va creste odata cu majorarea salariului minim pe economie, potrivit oficialului.

Citeste si:
Tichetul de masă a rămas regele beneficiilor extrasalariale, în 2020
Top 5 beneficii...

Managerul fiecarei companii de stat urmeaza sa decida cate vouchere le acorda salariatilor.

”Ele (companiile de stat, n.r.) au alt buget, isi permit, depinde de cat de profitabile sunt. Daca managerii respectivi cred ca pot acorda pana la sase salarii minime pe economie, voucherele de vacanta, atunci ele vor da sase salarii minime pe economie. Acesta este si maximul care este prevazut si acum in lege (pentru companiile private, n.r.)”, a spus Dobre.

Ministrul Turismului estimeaza ca efortul bugetar al statului pentru acest program se va ridica la 300 milioane euro, in urmatorul an.

”In primul rand, acest program va ajuta foarte mult turismul romanesc si chiar o dezvoltare mult mai accentuata a acestui domeniu de activitate. Aici trebuie sa privim mai mult latura umana, pentru ca foarte multi angajati din sistemul public nu se duc in vacante, in concedii. Omul trebuie sa se relaxeze”, a afirmat Dobre, in interviul acordat News.ro.

Citeste si:
Companiile nu renunță la acordarea de tichete și carduri cadou...
Companiile nu renunță la...

Ministrul sustine ca cel mai multi bugetari, daca au concedii, raman acasa si uneori sunt chemati si la munca, din cauza ca apar diverse probleme.

In programul gandit de Guvern, orice angajat ar trebui sa mearga macar intr-o minivacanta cu voucherul de 1.450 de lei.

”Pe noi ne-a interesat foarte mult latura umana. Omul trebuie sa se relaxeze, sa nu mai stea concentrat in localitatea in care isi are domiciliul si unde isi desfasoara activitatea. Cat se poate, cel putin trei zile, ca, totusi, cu 1.450 de lei poti sa isi faci o minivacanta. Dar sunt multi care nu beneficiaza de aceasta minivacanta”, a spus Dobre.

Tichetele de vacanta sunt nominale si vor putea fi folosite pe perioada unui an calendaristic, pentru vacante petrecute in Romania, pentru a plati cazarea si masa.

Citeste si:
Angajații reîncep să cumpere în forță vacanțe în România
Achizițiile de carduri și...

Pachetele turistice in Romania cumparate anul trecut cu vouchere de vacanta au totalizat aproximativ 10 milioane de euro, o suma de aproape patru ori mai mare fata de 2015 si de sase ori mai mare fata de 2014, potrivit datelor Asociatiei Nationale a Agentiilor de Turism (ANAT), care estimeaza o crestere de 38 de ori a valorii in 2017.

Anul trecut au fost acordate 1,1 milioane de vouchere de vacanta, potrivit informatiilor primite de ANAT de la Ministerul Finanteor, un numar de 3,5 ori mai mare fata de 2015 si de 5,5 ori mai multe decat in urma cu doi ani, cand au fost date angajatilor 207.000 de vouchere de vacanta.

Suma de 10 milioane euro, aferenta vacantelor cumparate cu vouchere de vacanta in 2016, a contribuit semnificativ la cresterea turismului intern, ANAT anuntand la finalul sezonului estival un plus de vanzari de 15% prin agentiile de turism.

Tichetele de vacanta au fost introduse pe piata din Romania in 2009, dar acordarea lor a fost oprita in sistemul public dupa un an, din cauza crizei economice, si de atunci este restrictionata an de an prin acte normative.

Sursa foto: NadyaEugene / Shutterstock
Despre autor

Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri