24 Aprilie 2017

Florin Jianu, fond ministru al Mediului de Afaceri: Turismul a ajuns la maturitatea in care sa isi poata crea un fond de investitii privat



Florin Jianu, fost ministru al Mediului de Afaceri in Guvernul Grindeanu, sustine ca este necesar ca in turism, un domeniu care pare sa fi ajuns la maturitate, sa fie creat un fond de investitii privat prin care sa fie sustinute financiar start-up-urile din industrie.

"Exista cateva programe si la nivel national si din fonduri europene, insa eu cred ca, uitandu-ma aici in sala si la alte evenimente din turism, acest domeniu a ajuns la maturitatea in care sa isi poata crea un fond de investitii propriu pentru ceea ce inseamna start-up-uri in turism", a declarat Florin Jianu, in prezent presedinte CNIPMMR (Consiliul National al Intreprinderilor Private Mici si Mijlocii din Romania), la Conferinta Nationala a Industriei Ospitalitatii.

Declaratia a fost facuta in contextul in care industria turismului are nevoie de mai multe initiative pentru corectarea mai multor probleme, dincolo de o eventuala lege a turismului. Astfel, Florin Jianu subliniaza ca este nevoie de ceva mai practic, cum ar fi sprijinirea afacerilor care ar putea fi infiintate in domeniu.

"Si va rog sa va ganditi la acest lucru. E nevoie de modernizare, e nevoie de agrement, e nevoie de mult IT in sfera HoReCa si cred ca un based-project, un proiect al HORA si al turismului, ma refer la mediul privat, ar fi un fond de investitii privat", a declarat Florin Jianu, adresandu-se celor prezenti la conferinta, printre care ministrul Turismului, Mircea Titus Dobre, antreprenorul Dragos Anastasiu - proprietar al Eurolines, antreprenorul Dragos Petrescu - proprietar al lantului City Grill si Eugen Teodorovici, senator PSD, Comisia pentru buget, finante, activitate bancara si piata de capital si Comisia pentru afaceri Europene.



Citeste si