29 Mai 2017

British Airlines reia zborurile de pe aeroporturile din Londra dupa defectiunea de proportii



British Airways reia, treptat, cursele aeriene dupa defectiunea de proportii care a paralizat zborurile companiei sambata, relateaza BBC News, precizand, inca, ca sunt asteptate noi intarzieri si amanari.

Intre orele locale 6 si 9 (8 si 11 ora Romaniei), 91 de curse urmau sa decoleze de pe aeroporturile londoneze Heathrow si Gatwick, potrivit News.ro. In acest interval de trei ore, 42 de zboruri au decolat de pe Heathrow si 29 au fost anulate. Pe Gatwick, 19 avioane au decolat si unul, catre Amsterdam, a fost anulat.

Compania aeriana British Airways a anuntat ca intentioneaza ca duminica sa aiba un “program aproape normal” pe aeroportul londonez Gatwick, precum si sa reia “majoritatea serviciilor” pe Haeathrow, dupa defectiunea sistemului informatic ce a dus sambata la anularea tuturor curselor.

Pentru a evita noi scene de haos duminica, societatea a indemnat pasagerii ca nu vina la aeroport daca nu le-a fost confirmata calatoria. O defectiune IT de proportii a blocat pe aeroporturi, sambata, mii de pasageri ai British Airways. Compania a spus ca nu exista dovezi ca problemele ar fi fost provocate de un atac informatic.

In plus, aeronavele care au aterizat la Heathrow nu au putut ajunge la porti, pentru ca acestea erau ocupate de avioanele British Airlines care nu au putut sa plece. Astfel, pasagerii au fost blocati perioade lungi de timp la bord.



Citeste si