Mohammad Murad inaugureaza marti hotelul Phoenicia Royal de cinci stele, din Navodari, in urma unei investitii de 7 mil. euro

Mohammad Murad, patronul lantului hotelier Phoenicia si presedintele Federatiei Patronatelor din Turismul Romanesc (FPTR), va deschide oficial marti, 18 iulie, Phoenicia Royal, un hotel de cinci stele situat in cadrul complexului Phoenicia din Mamaia Nord - Navodari.

"Acesta este primul hotel de cinci stele construit in acest an pe litoralul romanesc si unul din cele cateva hoteluri de cinci stele de pe litoral. Investitia se ridica la 7 milioane euro, cu finantare de la banci si din surse proprii", au declarat reprezentantii lantului hotelier, potrivit News.ro.

Noul hotel este structurat in 144 de spatii de cazare, insemnand camere, apartamente si duplexuri cu terase ce depasesc suprafata de 130 metri patrati. Toate spatiile de cazare au finisaje si dotari de lux, adauga acestia. Lantul Phoenicia are deja sapte hoteluri deschise pe litoral, urmand ca anul viitor sa inaugureze alte patru, din care trei sunt in renovare, iar unul este investitie greenfield.

"Anul viitor vom deschide complexul hotelier Belvedere, Amfiteatru si Panoramic in Neptun Olimp, aflate acum in curs de renovare, de trei si patru stele, si Boutique Hotel la Navodari, la anul, care este construit de la zero si se doreste ca standardul sa fie de cinci stele plus", spun reprezentantii lantului Phoenicia.

Acestia subliniaza ca Phoenicia Royal vine sa intregeasca sfera de leisure a grupului hotelier Phoenicia, a carui istorie incepe in 1997, odata cu achizitionarea hotelului Majestic Mamaia. Majoritatea hotelurilor de la mare sunt construite inainte de 1990 si reabilitate ulterior.

Citeste si:
Murad, despre Imperiul Leilor: E o datorie morală a celor care au...
Mohammad Murad, despre...

Mohammad Murad este cel mai mare investitor de pe litoral si unul dintre cei mai mari proprietari de hoteluri din Romania. Pe langa lantul hotelier Phoenicia, familia Murad mai detine lantul de restaurante Spring Time si fabrica de conserve Mandy. Murad are la mare peste 4.000 de locuri de cazare functionale in mai multe hoteluri in Navodari, Mamaia, Jupiter, Olimp si Neptun.

Omul de afaceri a construit in ultimii zece ani mai mult de 2.000 de locuinte in blocuri si vile in Bucuresti si Constanta.

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri