24 Noiembrie 2006

Neptun Olimp vinde active, terenuri si actiuni

Actionarii societatii hoteliere Neptun Olimp SA vor lua in discutie aprobarea vanzarii mai multor active si terenuri ale societatii, vanzarea participatiilor societatii la Construct Estival SA si Intensiv Estival SA si infiintarea unei societati mixte, a anuntat Monitorul Oficial.

In adunarea generala extraordinara a actionarilor (AGEA) Neptun Olimp SA, convocata in data de 21 decembrie 2006, se va discuta aprobarea vanzarii, prin negociere directa, a activului centrala termica Oltenia, activ ce reprezinta obiectul contractului de asociere in participatiune incheiat intre Neptun Olimp SA si Oltenia Estival 2002 SA. AGEA de la Neptun Olimp SA va mai discuta vanzarea suprafetelor de teren care reprezinta obiectul contractului de asociere in participatiune incheiat intre Neptun Olimp SA si Oltenia Estival 2002 SA.

Actionarii Neptun Olimp SA vor mai dezbate vanzarea suprafetei de teren aferenta complexului Astoria din Eforie Nord, catre societatea Ana Group SA, precum si vanzarea, prin negociere directa, a activelor care fac obiectul contractelor de asociere in participatiune incheiate intre Neptun Olimp SA si Ana Hotels SA.

AGEA de la Neptun Olimp SA va mai lua in discutie vanzarea pachetelor de actiuni detinute de Neptun Olimp SA la societatile mixte Intensiv Estival SA si Construct Estival SA, catre actionarii semnificativi ai celor doua societati.
Actionarii Neptun Olimp SA vor mai discuta infiintarea unei societati mixte, pe o suprafata de teren limitrofa restarantului Marea Neagra, suprafata care face parte din patrimoniul Neptun Olimp SA.

Societatea hoteliera Neptun Olimp SA dispune de un capital social de 7,33 milioane lei, iar actionarii societatii sunt Ministerul Transporturilor, Constructiilor si Turismului (52,22%), SIF Transilvania (41,18%), alti actionari (6,60%). in 2005, societatea a inregistrat un profit net de 250.159 lei si o cifra de afaceri de 1,22 milioane lei.

Fostul director al Neptun Olimp SA, Pascal Rafte, va fi despagubit cu o jumatate de miliard lei vechi, au decis, pe 10 octombrie, judecatorii Curtii de Apel Constanta, mentinand astfel o decizie a Tribunalului Constanta, informeaza NewsIn. Dupa trei ani si doua luni de cercetare judecatoreasca, Pascal Rafte a fost achitat de instantele de judecata constantene pentru toate infractiunile pentru care fusese trimis in judecata, sentinta ramanand definitiva dupa exercitarea tuturor cailor de atac de catre procurori. Pascal Rafte, care se considera fost detinut politic, a dat la randul lui in judecata statul roman, dupa ce instantele au decis ca pagubele care i se imputau nu sunt reale, solicitand despagubiri in valoare de 30 miliarde de lei pentru abuzul comis impotriva sa.

Fostul director al Neptun Olimp SA, Pascal Rafte a fost retinut in perioada 21-22 iunie 2001 si arestat in perioada 17 august- 14 octombrie 2001, fiind acuzat ca a prejudiciat societatea pe care o conducea cu mai multe miliarde de lei vechi. in procesul care a urmat arestarii, Rafte a fost achitat pentru toate faptele pentru care fusese privat de libertate.



Citeste si