18 Iulie 2018

Cum au evoluat salariile in turism si ce beneficii extrasalariale primesc angajatii



Industria de turism din Romania este puternic afectata de lipsa fortei de munca. Peste 450.000 de persoane lucreaza, in prezent, in acest sector, insa ar mai fi nevoie de 50.000. Nu doar angajatorii sufera din cauza acestui deficit, pentru ca nu au pe cine sa angajaeze, dar si turistii resimt efectele: servicii de calitate slaba, mai putine locuri de cazare, mai ales pe litoral, pentru ca unele hoteluri raman inchise din lipsa de personal.

Primul barometru al turismului din Romania, realizat de CNIPMMR si Groupama Asigurari, face o radiografie a turismului din Romania si prezinta date inclusiv despre modalitatea in care organizatiile isi selecteaza si dezvolta resursa umana.

Analiza variatiei resurselor umane releva o rata foarte ridicata de schimbare a personalului, in special in cazul unitatilor de cazare, organizatii afectate mai puternic de sezonalitate. In medie, unitatile de cazare au indicat faptul ca in ultimul an au fost angajate aproximativ 13 persoane, in timp ce aproximativ 8 au parasit structura organizatorica, potrivit datelor furnizate de Carta Alba a Turismului din Romania. Un risc important in derularea afacerii companiilor de turism este reprezentat de fluxul ridicat de personal.

Captura Foto: Carta alba a turismului din Romania

Analiza asupra evolutiei salariilor din sectorul turismului indica in general un trend pozitiv:

  • Circa 40% dintre respondenti indica cresteri situate intre 1% si 10%
  • Peste 15% au indicat cresteri intre 11% si 30% ale salariilor
  • Aproximativ o treime dintre respondenti au identificat o stagnare in acest domeniu

Captura Foto: Carta alba a turismului din Romania

Complementar, beneficiile oferite angajatilor din turism includ mai frecvent cresteri salariale anuale, bonuri de masa si training specializat. Variatii semnificative datorate tipului de entitate se remarca in cazul majoritatii beneficiilor oferite. Procentul din valoarea vanzarilor drept bonus este mai frecvent pentru agentiile de turism (19% dintre toate optiunile exprimate la nivelul acestei sectiuni din chestionar), in timp ce cresterile anuale salariale sunt mai frecvente in cazul unitatilor de cazare (30% dintre toate optiunile exprimate).

Captura Foto: Carta alba a turismului din Romania

Citeste si: Deficit de peste 50.000 persoane in HoReCa. Se cer masuri urgente



Citeste si