Care sunt tarifele medii ale hotelurilor din Bucuresti? Capitala, peste ECE la cresterea numarului de innoptari

Piata hoteliera din Europa Centrala si de Est (ECE) inregistreaza o evolutie pozitiva, toti indicatorii de performanta avand valori mai mari fata de anul precedent. Bucurestiul se remarca printr-o crestere medie a numarului de innoptari, de 10,1% pe an in intervalul 2013 – 2017, cea mai mare din regiune, potrivit raportului CEE Hospitality Snapshot 2018, realizat de compania de consultanta imobiliara Cushman & Wakefield.

In urma cresterii de 10,1% pe an a numarului de innoptari in intervalul 2013-2017, Bucurestiul depaseste, ca dinamica, principalele capitale din Europa Centrala si de Est, si anume Viena, Praga, Budapesta, Varsovia, Bratislava si Sofia, creand bazele unei dezvoltari sustenabile a capacitatii de cazare, potrivit raportului CEE Hospitality Snapshot 2018, realizat de compania de consultanta imobiliara Cushman & Wakefield.

Totusi, cu un numar de 3,2 milioane de innoptari in 2017, Bucurestiul se afla inca la o distanta considerabila de Praga (18 milioane de innoptari), Viena (15 milioane), Budapesta (10 milioane) si Varsovia (6 milioane), depasind doar Bratislava (2,7 milioane) si Sofia (2 milioane).

„Varsovia trebuie sa isi imbunatateasca vizibilitatea ca destinatie turistica. Similar, cererea din Bucuresti este generata in special de segmentul corporate. In ciuda acestui fapt, gradul mediu de ocupare in Bucuresti este destul de ridicat (73,6% in 2017), hotelurile internationale de top inregistrand rate de ocupare de peste 80%, fiind ocupate integral timp de sase luni pe an”, spun consultantii Cushman & Wakefield.

Tarifele medii ale hotelurilor din Bucuresti au fost pe parcursul anului 2017 de 78,1 euro/ noapte, fiind mai mari decat in Sofia (76,1 euro/ noapte), Varsovia (75,4 euro/ noapte) si Bratislava (63,6 euro/ noapte), dar sub nivelul celor din Viena (96,9 euro/ noapte), Praga (87,5 euro/ noapte) si Budapesta (84,3 euro/ noapte), potrivit datelor firmei de cercetare STR Global, specializata in industria hoteliera, citate de Cushman & Wakefield.

Citeste si:
Record de tranzacții pe piața de spații logistice în pandemie
Încă un domeniu care a...

Ajustand tariful mediu cu gradul de ocupare (calculat de STR la 73,6% pentru Bucuresti in 2017), reiese ca hotelierii din Bucuresti au incasat anul trecut, in medie, cate 57,5 euro/ noapte pentru fiecare camera disponibila, in crestere cu 6,4% fata de anul precedent, indicator (RevPAR) care a continuat sa creasca si in prima jumatate a acestui an, cu 4,7%, la 60,2 euro/ noapte.

Cushman & Wakefield

Rezultatele pozitive inregistrate de hotelurile din regiune au atras in ultimii ani atat atentia dezvoltatorilor, cat si a investitorilor aflati in cautare de randamente mai mari comparativ cu pietele vestice. In timp ce in centrul unor orase precum Praga, Budapesta sau Viena sunt in prezent mai dificil de gasit terenuri sau cladiri care pot fi reconvertite in hoteluri, in orase precum Varsovia, Bucuresti sau Sofia capacitatea de cazare va continua sa creasca in urmatorii ani, cu un ritm mediu anual cuprins intre 3,9% (in Bucuresti) si 8,5% in Varsovia.

In Bucuresti, pentru urmatorii ani sunt programate spre deschidere mai multe hoteluri ce vor fi afiliate unor lanturi internationale, printre care se numara Courtyard by Marriott (Fabrica de Glucoza), Ibis Styles (Stirbei Voda), Hotel Indigo (George Enescu – Georges Clemenceau), Corinthia (Grand Hotel du Boulevard), Moxy by Marriott sau Autograph Collection (Doamnei).

Citeste si:
EXCLUSIV | Gradul de ocupare al hotelurilor din București este de 3-4%
Mohammad MURAD: Gradul de...

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri