Piata imobiliara din Romania consemneaza cea mai mare tranzactie de inchiriere de unitati rezidentiale in scop hotelier catre un operator specializat. Ansamblul rezidential Silver Mountain Resort din Poiana Brasov va fi inclus in circuitul turistic ca unitate de patru stele cu 132 de apartamente disponibile, la care exista potentialul de a se adauga apartamentele vandute catre actualii si viitorii proprietari, daca acestia vor opta pentru operarea apartamentului lor in regim hotelier.

Operatorul apartamentelor si a facilitatilor din cadrul complexului Silver Mountain Resort este Bookingpedia. Pe langa inchirierea a 132 de apartamente din complex, va fi inchiriata si sala multifunctionala ce cuprinde restaurantul, centrul spa si salile de conferinta. Suprafata utila inchiriata este de aproximativ 20.000 mp.

Inchirierea celor 132 de apartamente din Silver Mountain reprezinta un eveniment deoarece marcheaza mai multe premiere in peisajul investitional autohton: este cea mai mare tranzactie de inchiriere de unitati rezidentiale in scop hotelier catre un singur client corporate din ultimii 25 de ani din Romania; orice client potential care va dori sa cumpere un apartament in acest complex va avea posibilitatea sa achizitioneze nu doar un bun imobil, ci si un business la cheie (poate opta sa continue contractul cu Bookingpedia si sa ofere spre inchiriere apartamentul in regim hotelier); proprietarii existenti si cei care vor achizitiona un apartament in complexul Silver Mountain vor putea beneficia de o gama larga de servicii hoteliere (restaurant, bar, acces la piscina, masaj, sala de fitness, valet parking, curatatorie, etc).

“Cu Silver Mountain Resort Poiana Brasov 4* ne consolidam prezenta in Brasov si propunem un produs hotelier complet cu spatii de cazare si oferta de servicii intr-o destinatie montana de top. Clientii pe care-i avem deja in hotelurile pe care le administram cauta locatii noi, in mijlocul naturii si care sa le transmita emotii pozitive, avand in acelasi timp toate facilitatile la dispozitie. La Silver Mountain esti inconjurat de natura cat vezi cu ochii, nu te simti sufocat de alte constructii, te simti liber si eliberat de stresul cotidian. Noi vom face totul pentru a crea aceste emotii clientilor nostri “ a declarat Andreea Achitei, Partener Bookingpedia.

Citeste si:
Analiza: Preturile locuintelor continua sa se stabilizeze
Analize Imobiliare: Preturile...

Cladirile rezidentiale ofera o gama variata de apartamente, de la garsoniere, la apartamente cu 2 pana la 6 camere si tip penthouse. Complexul Silver Mountain a fost deschis la data de 1 noiembrie 2018.

“Judetul Brasov este un punct central pe harta circuitelor turistice operate de agentiile de turism specializate in turismul de incoming, iar deschiderea Silver Mountain Resort vine in sprijinul nostru. In ultimii ani, orasul Brasov a devenit tot mai solicitat ca destinatie de afaceri si timp liber si, agentiile noastre intampina dificultati in a gasi camere de cazare pentru grupurile organizate. Unii dintre turistii nostri pot chiar investi in apartamentele de la Silver Mountain Resort", a declarat Ovidiu Tudor, presedintele Asociatiei Incoming Romania.

Tranzactia a fost intermediata de compania EST Hospitality, consultantul ales de Banca Comerciala Romana, proprietarul apartamentelor din Complexul Silver Mountain, compania fiind reprezentata de Mircea Draghici, Managing Director si Catinca Nicolae, Consultant.

"Exista pe piata disponibilitate din partea multor investitori in domeniul hotelier, dar orice investitor responsabil se intreaba ce se va intampla cu bunul achizitionat, cine se va ocupa de el si cum isi poate recupera investitia intr-un interval de timp rezonabil. Existenta unui operator hotelier profesionist la Silver Mountain, ofera raspuns la toate aceste intrebari si am convingerea ca acest produs va oferi un exemplu de bune practici atat pentru alti investitori cat si pentru sectorul bancar", a spus Mircea Draghici, Managing Partner EST Hospitality.

Citeste si:
Investitiile anului 2019: Bitcoin, petrol si... Nuclearelectrica
Investitiile anului 2019:...


Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea Turism »



Citeste si
Romania, departe de a fi atractiva pentru straini. Statistici Eurostat