Tara Fagarasului, impartita intre judetele Brasov si Sibiu, este o zona cu un enorm potential turistic, insa prea putin exploatat. Acesta este si motivul pentru care mai multe organizatii si asociatii, alaturi de autoritati si investitori, au decis sa promoveze mult mai eficient aceasta regiune si sa faca demersuri pentru dezvoltarea infrastructurii.

In acest sens, a fost lansat proiectul ”Initializarea traseelor turistice pe teritoriul GAL (Grup de Actiune Locala) Rasaritul Tarii Fagarasului, constituirea de trasee tematice, auto, pedestre, ecvestre si cicloturism, informarea turistilor si promovarea potentialului turistic al zonei in comunele: Mandra, Harseni, Sercaia, Parau, Comana, Sinca Noua, Holbav”.

Au fost incheiate acorduri de asociere cu unitatile administrativ-teritoriale din arealul vizat, pentru amplasarea de panouri de informare mobile pe domeniul public, amplasarea informatiilor turistice in cadrul panourilor special amenajate in cadrul primariilor (la avizierele acestora), amplasarea informatiilor turistice prin panouri, harti si materiale tiparite, in cadrul centrului de informare turistica al comunelor si promovarea prin aplicatie mobila si site web a traseelor turistice auto, pedestre, ecvestre si cicloturism identificate.

Proiectul de initializare a traseelor este derulat de Asociatia PROCULT Margineni, fiind finantat de GAL Rasaritul Tarii Fagarasului si AFIR – Agentia pentru Finantarea Investitiilor Rurale – in parteneriat cu cele 7 comune.

Acest proiect este un pionierat in zona, ideea putand fi extinsa pe termen lung la intreaga arie a Tarii Fagarasului. Initiativa porneste de la convingerea ca Tara Fagarasului are un potential turistic enorm, potential care, economic, inca nu este suficient pus in valoare

Alexandru Szasz, presedintele Asociatiei PROCULT Margineni

Proiectul cuprinde, printre altele: amplasarea de panouri mobile de informare pe domeniul public; promovarea prin aplicatie mobila si site web a traseelor turistice auto, pedestre, ecvestre si de cicloturism; identificarea de trasee turistice pe teritoriul GAL Rasaritul Tarii Fagarasului si monitorizarea acestora prin intermediul unei aplicatii mobile Android/IOS; identificarea obiectivelor turistice si informatizarea acestora prin intermediul codurilor QR cu link direct pe pozitia de corespondenta de pe site-ul proiectului (accesarea codurilor QR va furniza instantaneu atat informatii de orientare geografica, locatie, trasee, obiective turistice din zona respectiva, cat si informatii generale, date istorice, natura si arii protejate); realizarea unei aplicatii pentru smartphone care va fi activa dupa descarcare chiar si fara conexiune la internet; realizarea unui site interconectat cu aplicatia mobila, cu scop informal-educational, si de promovare a zonei; promovarea traseelor turistice si a obiectivelor turistice existente in GAL Rasaritul Tarii Fagarasului prin intermediul materialelor de promovare editate in cadrul proiectului.

Tara Fagarasului este una dintre regiunile romanesti, alaturi de Delta Dunarii, care poate fi incadrata in ITI (Investitiile Teritoriale Integrate). In acest sens autoritatile locale din zona s-au constituit intr-o asociatie regionala si fac demersurile necesare, pentru a fi incadrata ca Regiune ITI. Investitiile Teritoriale Integrate (ITI) reprezinta un instrument financiar nou pentru perioada de programare 2014-2020, introdus de catre Comisia Europeana (CE) pentru a stimula dezvoltarea teritoriala integrata.

"Pentru dezvoltarea turistica a Tarii Fagarasului se simte nevoia implicarii tuturor actorilor locali in favoarea schimbarii de mentalitate si a simplificarii unor acte normative, precum si a implementarii turismului sustenabil. Putem identifica "din teren"obstacolele care impiedica dezvoltarea sustenabila pe care ne-o dorim cu totii", a declarat Alexandra Mihaela Lazarescu, presedintele GAL Rasaritul Tarii Fagarasului.

Tara Fagarasului poate deveni una dintre cele mai cunoscute si cautate regiuni turistice ale Romaniei, sustine Traian Badulescu, consultant in turism.

Regiunea are un potential turistic enorm, iar capacitatea de cazare este dezvoltata, cel putin la nivelul turismului rural. Regiunea are, in schimb, nevoie de o promovare puternica si unitara, de un brand, precum si de imbunatatirea infrastructurii rutiere si de cresterea capacitatii de cazare. De asemenea, sunt binevenite cat mai multe evenimente, asa cum este Festivalul Narciselor. Evenimentele pot avea tematica traditionala, folclorica, dar si cavalereasca. Tara Fagarasului nu trebuie sa fie cu nimic mai prejos decat regiunile de turism rural Bran-Moieciu si Marginimea Sibiului. De asemenea, Cetatea Fagarasului se poate bucura de o notorietate similara Castelului Bran

Traian Badulescu, consultant in turism

Cetatea Fagarasului, al doilea castel din lume care merita vizitat

Cetatea Fagarasului, recent restaurata, aflata in centrul municipiului Fagaras, a fost declarata, de catre Huffington Post, al doilea castel din lume care merita vizitat, dupa castelul bavarez Neuschwanstein.

Foto: Shutterstock.com

Alte cetati si castele din top sunt situate in tari precum Marea Britanie, Irlanda, Canada, SUA, Franta si Germania.

Alte obiective turistice importante ale Tarii Fagarasului sunt Poiana Narciselor (Vad – Sercaia), cunoscuta si sub numele de Dumbrava Vadului, Rezervatia Naturala Holbav, Lacul Balea, Manastirea Brancoveanu de la Sambata de Sus, Herghelia de la Sambata de Jos, Biserica Evanghelica Luterana din Halmeag, Muzeul Satesc Matei Manea din Copacel, piramidele de la Sona, Templul Ursitelor – Manastirea Rupestra de la Sinca Veche sau Muzeul de Panze si Povesti din Mandra.

Printre atractiile zonei se numara si un altfel de turism cinegetic, bazat pe "bear watching", urmarirea controlata a ursilor si a altor animale salbatice, precum si un altfel de turism montan, pe trasee cu grade de dificultate diferite. De asemenea, pe traseele montane, cu diferite grade de dificultate, se poate merge si cu bicicleta, iar unul dintre proiectele finantate, prin GAL RTF, din fonduri europene, a pus bazele unui centru de inchirieri pentru doritori.

Tara Fagarasului se dezvolta cu bani europeni

33 de localitati din judetele Brasov si Sibiu au constituit Microregiunea Tara Fagarasului, o strategie de dezvoltare a oraselor si satelor de la nord de Muntii Fagaras, pentru a accesa mai usor fonduri europene. Din Microregiunea Tara Fagarasului fac parte municipiul Fagaras, orasul Victoria si comunele Beclean, Cincu, Dragus, Harseni, Lisa, Mandra, Parau, Comana, Recea, Sercaia, Sinca, Sinca Noua, Sambata de Sus, Soars, Ucea, Vistea, Voila, Jibert, Ticus, toate din judetul Brasov, orasele Avrig si Talmaciu, comunele Cirtisoara, Cirta, Arpasu de Jos, Porumbacu de Jos, Racovita, Turnu Rosu, Selimbar, Boita, Bruiu, din judetul Sibiu.

Strategia de dezvoltare durabila a Microregiunii Tara Fagarasului este structurata pe cinci piloni: protejarea mediului si resurselor umane, imbunatatirea economiei, imbunatatirea conectivitatii, asigurarea serviciilor publice si promovarea eficientei, accesibilitatii si sustenabilitatii strategiei.

Consiliul Judetean Sibiu a cerut Guvernului sa includa in strategia nationala de dezvoltare proiectul privind Microregiunea Tara Fagarasului.

"Am fost impresionata de viziunea acestei strategii, pe care o impartasesc in mare masura. Sustinerea acestei strategii este asadar fireasca si ne va ajuta sa atingem obiective si din Strategia de Dezvoltare Durabila a Judetului Sibiu, pe care de altfel incercam sa o imbunatatim. In perioada imediat urmatoare ne vom alatura demersului prin care cei prezenti la aceasta intrunire vor cere Guvernului Romaniei includerea acestei strategii in strategia nationala, demers absolut necesar obtinerii unei finantari europene pentru proiectele care vor pune in practica strategia", a declarat presedintele CJ Sibiu, Daniela Cimpean.

Potrivit sursei citate, strategia Microregiunii Tara Fagarasului "urmareste o armonizare a politicilor economice, sociale, ecologice si culturale si a investitiilor atrase in zona".

Sursa foto: Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri