8 Iulie 2019

Christian Tour, afaceri in crestere datorita vanzarilor de vacante in Grecia si Turcia



Christian Tour a inregistrat in primele sase luni ale anului 2019 o cifra de afaceri de 90 milioane de euro, in crestere cu 57% fata de perioada similara a anului trecut. Cea mai mare crestere a volumului de vanzari, in primul semestru, a fost consemnata pe destinatiile externe. Astfel, cifra de afaceri pe acest segment a atins valoarea de 84 milioane de euro, cu 55% mai mult fata de acelasi interval al anului 2018.

"Vacantele de tip sejur s-au detasat in preferintele romanilor. Topul este condus de Grecia, aleasa de 48.000 de turisti, atat pe pachetele cu zbor, cat si pe cele cu transport individual, urmata de Antalya, unde de la un an la altul avem o crestere a solicitarilor. Este si motivul pentru care in 2019 am introdus zboruri charter catre aceasta destinatie si din orase din care nu am operat pana acum precum Baia Mare. Anul acesta, numarul celor care merg in vacanta in Antalya cu charterele noastre a ajuns la 40.000 de persoane”, a declarat Cristian Pandel, proprietarul Christian Tour.

Totodata, agentia a vandut in intervalul ianuarie-iunie vacante in destinatii interne in valoare de 6 milioane de euro, cele mai cautate locuri fiind: litoralul (in principal, Mamaia), statiunile balneo, cele de munte si city-break-urile.

Interesul romanilor pentru destinatii exotice a dus la o crestere a vanzarilor inregistrate de Christian Tour in primul semestru al anului cu 36% fata de aceeasi perioada din 2018. Destinatiile cele mai solicitate sunt Thailanda, Republica Dominicana, Bali, America de Sud, China si India.

Vanzari in crestere si pe circuite culturale

Agentia a inregistrat o crestere a vanzarilor de peste 20 de procente si pe zona circuitelor culturale. “Nu doar destinatiile de litoral sunt cautate de turisti, ci si programele de circuite culturale. De exemplu, programul in Rusia a avut un succes foarte mare si am fost nevoiti sa suplimentam grupurile de turisti. De asemenea, toate programele in Franta sunt extrem de solicitate. Circuitele culturale in Turcia, in special in Istanbul, sunt la mare cautare, datorita pretului mic si a programului foarte atractiv pentru turisti. Interesant este faptul ca romanii au inceput sa mearga in circuite si in Balcani: in Croatia, Albania, Bosnia, Kosovo chiar. Sunt din ce in ce mai interesati de istoria acestor popoare, de obiectivele turistice, sunt incantati de mancarea traditionala”, a declarat Cristina Aldea, managerul Departamentului Circuite Culturale.

In intervalul ianuarie-iunie 2019, agentia de turism a vandut servicii de calatorie pentru aproape 200.000 de clienti.

In 2018, Christian Tour a avut vanzari de 85 de milioane de euro, iar la inceputul acestui an, Christian Tour a majorat polita de asigurare la 5 milioane de euro, ceea ce reprezinta un record in acest domeniu.



Citeste si