Putin sub 3 milioane de turisti straini vin anual in Romania, cei mai multi pentru afaceri. Potrivit estimarilor facute de Asociatia Incoming Romania, sub un milion de turisti vin in Romania pentru leisure. Fara o strategie de promovare, fara o infrastructura rutiera si de cazare, fara o dezvoltare a turismului intern si de incoming, Romania ramane (inca) o destinatie putin atragatoare.

In primul trimestru din 2019, numarul total de turisti straini care s-au cazat in Romania a fost de 443.700, cheltuielile lor insumand 1,3 miliarde de lei, potrivit datelor INS. Asta inseamna ca, in medie, un strain a cheltuit in timpul sejurului 2.913 lei, cu peste 500 de lei mai mult decat in 2018.

Afacerile, inclusiv participarea la congrese, conferinte, cursuri, targuri si expozitii, au reprezentat principalul motiv al sejurului petrecut de peste jumatate (60,7%) dintre strainii sositi in Romania in primul trimestru din 2019, cheltuielile acestora reprezentand 64,4% din total.

39,3% dintre strainii sositi in Romania in trimestrul I 2019 au calatorit in scop particular, in principal pentru vacante (64,2%) si pentru vizitarea rudelor si prietenilor (10,5%), potrivit datelor INS.

Din total cheltuielilor pentru afaceri, ponderea cea mai mare o reprezinta cheltuielile pentru cazare (50,4%). Cheltuielile strainilor in restaurante si baruri au fost de 17,3%, iar cele pentru cumparaturi au reprezentat 11,6% (34% dintre acestea au fost pentru cadouri si suveniruri).

Citeste si:
Proiect turistic care promoveaza destinatiile ascunse ale Romaniei
Romania de vacanta, un...

Cheltuielile pentru inchirierile auto au avut o pondere de 55,7% din totalul cheltuielilor pentru transport, iar cele pentru acces in parcuri de distractii, targuri, cazinouri, sali de jocuri mecanice au reprezentat 34% din totalul cheltuielilor pentru recreere.

Aproape jumatate (44%) dintre strainii care vin in Romania isi organizeaza sejurul prin agentiile de turism. Circa 40% isi organizeaza singuri vacanta in Romania.

Nopti petrecute de turistii straini in UE: Spania, pe primul loc

Mai mult de jumatate (57,6%) din totalul noptilor petrecute de straini in tarile din UE au fost in Spania, Marea Britanie, Italia, Franta si Grecia, potrivit celor mai recente date Eurostat. In 2017, Spania a fost tara din UE in care strainii au petrecut cele mai multe nopti, 306 milioane, adica 20% din total. Cele mai vizitate regiuni au fost Insulele Canare, Insulele Baleare si Catalonia.

Topul celor mai populare destinatii de vacanta pentru straini sunt, dupa Spania, Marea Britanie (213 milioane de nopti), Italia (211 milioane de nopti) si Franta (133 de milioane de nopti). Luate impreuna, asta inseamna peste jumatate din totalul noptilor petrecute de nerezidenti in statele UE.

Citeste si:
In primele 6 luni s-au nascut cei mai putini copii din ultimii 6 ani
Cum evolueaza demografia in...

Tarile cel mai putin atractive pentru turisti sunt Luxemburg, Letonia, Lituania, Estonia si Romania. Innoptarile inregistrate in structurile de primire turistica din Romania in primele 5 luni din 2019 au insumat 8,415 milioane, turistii romani reprezentand 78,3%, iar cei straini 21,7% (adica in jur de 1,68 milioane de persoane), potrivit INS.

Eurostat face si o analiza a numarul de nopti petrecute de rezidenti si nerezidenti, in functie de dimensiunea demografica a fiecarei tari. Potrivit acestui calcul, in 2017, Malta, Croatia si Cipru s-au aflat in topul preferintelor, cu aproape 20 de nopti petrecute pe cap de locuitor, urmate de Austria (14 nopti), Grecia si Spania (fiecare cu cate 10 nopti). Romania se afla pe ultimul loc, cu 1,4 nopti pe cap de locuitor. Bulgaria, chiar daca se afla tot la coada clasamentului, este cu cateva pozitii inaintea Romaniei, cu 3,7 nopti pe cap de locuitor.

Nemtii, cei mai cheltuitori

Potrivit celor mai recente date Eurostat, cele mai mari venituri din turism le-au obtinut Spania (peste 60 de miliarde de euro), Franta (peste 53 de miliarde de euro), Marea Britanie (peste 45 de miliarde de euro), Italia (40 de miliarde de euro) si Germania (peste 35 de miliarde de euro).

In 2017, cei mai cheltuitori au fost nemtii - circa 78,8 de miliarde de euro. Top celor mai cheltuitori europeni este completat de englezi (63,2 miliarde de euro) si francezi (36,7 miliarde de euro).

Citeste si:
INS: Importurile cresc de doua ori mai repede decat exporturile
INS: Importurile cresc de...

Sursa foto: Shutterstock.com

Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea Turism »



Citeste si
Numar record de turisti pe croazierele care au plecat din porturile UE