Turistii care incalca regulile de decenta in spatiul public din Arabia Saudita, in special in ceea ce priveste imbracamintea sau comportamentul, vor fi amendati, au anuntat autoritatile saudite, sambata, dupa ce regatul ultra-conservator si-a deschis portile celor dornici sa il viziteze, relateaza AFP.

Regatul a inceput sa emita vineri, pentru prima data, vize turistice cu scopul de a-si diversifica resursele, deocamdata depinzand in totalitate de petrol, scrie Agerpres. Ministerul de Interne a mentionat 19 "delicte" intr-un comunicat dat publicitatii, fara a specifica insa cuantumul amenzilor.

"Noua legislatie impune barbatilor si femeilor sa se imbrace intr-o maniera modesta si sa se abtina de la a-si manifesta in public afectiunea. Femeile sunt libere sa aleaga haine decente", se arata in document. Aceasta legislatie ar trebui sa permita "informarea vizitatorilor si turistilor din regat cu privire la legea privind comportamentul in public, astfel incat acestia sa se conformeze", se mentioneaza in comunicat.

Vizele acordate online si la sosirea in regat vor fi atribuite cetatenilor din 49 de tari, inclusiv Statele Unite, Australia si mai multe tari europene. Anterior deciziei, regatul acorda viza doar pelerinilor, oamenilor de afaceri si muncitorilor veniti din alte tari si, recent, spectatorilor la evenimente sportive sau culturale.

Directorul Comitetului pentru Turism si Patrimoniu National, Ahmed al-Khateeb, a afirmat vineri ca regatul va relaxa codul vestimentar pentru turistii straini de sex feminin pentru a le permite sa mearga in public fara sa poarte abaya - rochia traditionala obligatorie in spatiile publice pentru femeile saudite.

Barbatii si femeile sunt sfatuiti sa evite sa poarte "haine mulate" sau cu mesaje si imagini "profane", se precizeaza pe un site in limba engleza lansat vineri de autoritatile din domeniul turismului. Potrivit acestui site, "umerii si genunchii" femeilor trebuie sa fie "acoperiti in public".

Dezvoltarea turismului este unul dintre punctele principale ale programului de reforma "Vision 2030" al printului mostenitor Mohammed bin Salman, care are ca scop pregatirea celei mai mari economii din lumea araba in vederea unei epoci post-petrol.

Regatul, care interzice alcoolul si in care regulile sociale sunt foarte stricte, nu este in general considerat o destinatie cu potential turistic. Insa, printul vrea sa schimbe aceasta perceptie si a insuflat deja mai multe reforme liberale care au permis deschiderea unor sali de cinematograf si organizarea concertelor sau a evenimentelor sportive.

Printre atractiile turistice importante din acest regat ultraconservator se numara regiunea Al-Ula, oaza Al-Ahsa si craterul Al Wahbah.

In ultimii ani, regatul a anuntat o serie de mega-proiecte in valoare de sute de miliarde de dolari. Printre acestea se numara crearea unei imense zone de dezvoltare economica (NEOM) in nord-vestul regatului, cu taxiuri zburatoare si roboti, potrivit autoritatilor. De asemenea, in 2017, autoritatile saudite au anuntat un proiect de mai multe miliarde de dolari pentru transformarea a 50 de insule din Marea Rosie in statiuni balneare de lux. In 2018 a fost lansata constructia unui "oras de divertisment" in zona semi-desertica Al-Qiddiya, langa Riad, care va include parcuri tematice, terenuri sportive si o zona de safari.

Sursa foto: drpyan / Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri