Arabia Saudita a salutat numarul strainilor care au ajuns in regat in 10 zile de la inceperea acordarii de vize turistice, raportand 24.000 de intrari, potrivit televiziunii publice Al-Ekhbariyah, citata de AFP.

Arabia Saudita a anuntat, pe 27 septembrie, oferirea pentru prima data de vize turistice, deschizandu-si astfel portile turistilor, in incercarea de a-si diversifica resursele, deocamdata complet dependente de petrol, scrie Agerpres. "In zece zile, aproximativ 24.000 de straini au intrat in Arabia Saudita cu viza turistica", a transmis televiziunea publica Al-Ekhbariyah, citand Ministerul saudit de Externe.

Pana pe 27 septembrie, regatul ultraconservator a emis vize doar pelerinilor, expatriatilor si, recent, spectatorilor la evenimente sportive sau culturale.

Pentru a incuraja sosirile, autoritatile au anuntat duminica ca si cuplurile de straini necasatorite pot acum inchiria o camera de hotel in Arabia Saudita. In trecut, cuplurile care doreau sa se cazeze la hotel trebuiau sa demonstreze ca sunt casatorite.

Dezvoltarea turismului este una dintre principale axe ale programului de reforma "Vision 2030" al printului mostenitor Mohammed bin Salman, avand drept scop pregatirea celei mai mari economii arabe pentru o epoca post-petrol. Conform noilor prevederi, cetatenii a 49 de tari, printre care si Romania, pot obtine o viza la sosirea in Arabia Saudita.

Citeste si:
Arabia Saudita introduce vize turistice pentru romani
Arabia Saudita introduce vize...

Arabia Saudita spera ca prin dezvoltarea turismului sa creeze un milion de locuri de munca si vizeaza 100 de milioane de turisti in 2030.

Sursa foto: Shutterstock.com

Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea Turism »



Citeste si
Arabia Saudita, catre turisti: Daca nu respecta decenta, amendati