Atlassib și FlixBus, două dintre cele mai mari companii furnizoare de transport pe distanțe lungi, au anunţat că nu îşi vor suspenda nicio cursă pe ruta România - Italia, din cauza coronavirusului, în condiţiile în care traseele nu prevăd opriri în localităţile aflate în carantină din Peninsulă. Măsurile de prevenţie luate de operatori prevăd dezinfectarea autocarelor, iar şoferii vor purta măşti, pe care le vor schimba o dată la trei ore.

Reprezentanții FlixBus au declarat, pentru Wall-Street.ro, faptul că autocarele FlixBus circulă conform programului obișnuit. Compania monitorizează îndeaproape situația și va urma toate indicațiile oferite de autorități. Până în acest moment nu au fost comunicate măsuri speciale din partea autorităților române. Compania așteaptă directive din partea acestora pentru a lua măsuri de precauție.

În același sens, Atlassib anunță că ”traseele noastre se vor desfăşura conform programului normal, nu sunt curse anulate sau restricţionate", potrivit Agerpres.

Astfel, Atlassib nu operează curse cu opriri în cele 11 localităţi din Italia care sunt în carantină. Autocarele vor fi curăţate şi dezinfectate cu soluţii speciale. Şoferii vor purta masca de protecţie, care va fi schimbată la fiecare trei ore. De asemenea, fiecare şofer are obligaţia realizării igienei adecvate a mâinilor, prin dezinfectarea cu soluţii pe bază de alcool, cât mai frecvent posibil.

"Menţinem legătura constant cu autorităţile din Italia şi de la noi din ţară, pentru a şti exact care este evoluţia situaţiei, şi care sunt măsurile care se impun. În momentul de faţă, 11 localităţi din Italia sunt în carantină. Atlassib & Atlantic Travels International nu operează curse cu opriri în aceste localităţi. În afara acestor localităţi, nu s-au impus restricţii de trafic - atât cursele interne, cât şi cursele care operează transport internaţional de persoane şi colete se desfăşoară conform graficelor normale. Graniţele sunt deschise şi monitorizate de către personal medical autorizat", au declarat oficialii Atlassib.

Sursa foto: Shutterstock

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Turism »



Citește și
Greva pilotilor de la Ryanair. Un zbor din sase va fi anulat
Setari Cookie-uri