7 Februarie 2007

Austrian Airlines ar putea zbura si la Suceava

Compania Austrian Airlines este interesata sa opereze si de pe Aeroportul “stefan cel Mare” Suceava, motiv pentru care s-a intalnit cu responsabilii administratiei judetene
Presedintele Consiliului Judetean Suceava, Gavril Marza, a spus ca, in cadrul discutiilor, s-a luat in calcul posibilitatea introducerii unor curse pe relatia Suceava-Viena. El a precizat potrivit NewsIn ca demersul are ca scop deschiderea “tot mai larga a portilor judetului Suceava catre Europa, inclusiv pe calea aerului”.

Evolutia numarului de calatori cu avionul a crescut considerabil in ultimii ani, respectiv de la 5.404 in 2000, la 12.766 anul trecut. O sporire semnificativa a fost consemnata incepand din luna martie 2006, cand pe aeroportul de la Salcea a inceput sa opereze Carpatair, saltul fiind, comparativ cu 2005, de circa 5.000 de pasageri.

Pe 27 martie anul trecut, compania timisoreana Carpatair se angaja sa asigure curse atat spre destinatii interne, cat si externe. Cursele vizau destinatii din Italia, precum Milano, Torino, Verona, Bologna, Florenta, Ancona, Roma, Napoli si Venetia, la acestea adaugandu-se cele catre Germania, la Munchen, Stuttgart, Dusseldorf, inspre Spania - Barcelona, Marea Britanie – Londra si Ucraina - Lvov.

Consiliul Judetean aloca anual, in parteneriatul cu Carpatair, circa 50.000 lei. in luna ianuarie a acestui an, prin Aeroportul „stefan cel Mare” Suceava au trecut 1.115 calatori. seful administratiei judetene a subliniat ca noul demers va aduce un plus de interes pentru Centrul economic „Bucovina”, amplasat in apropierea Aeroportului “stefan cel Mare” Suceava.



Citeste si