Grecia va primi turişti din România, Bulgaria şi statele UE cu un profil epidemiologic similar cu cel al Greciei, începând din 15 iunie, fără niciun fel de măsuri de carantină, informează un comunicat de presă al Ambasadei Greciei în România, citat de Agerpres.

Potrivit sursei citate, restaurantele şi cafenele din Grecia au fost redeschise încă din 25 mai, cu păstrarea distanţei sociale prin rearanjarea locurilor. Începând din 1 iunie vor fi redeschise şi camping-urile şi hotelurile, urmate din 15 iunie de toate spaţiile de cazare a turiştilor.

De asemenea, până la finele lunii iunie, zborurile spre Grecia vor ateriza numai la aeroporturile din Atena şi Salonic. Începând din 1 iulie, zborurile din străinatate vor fi reluate pe toate aeroporturile din Grecia.

Ambasada subliniază că protocoalele sanitare se aplică pentru toate hotelurile din Grecia, care vor fi obligate să aibă un doctor la dispoziţie care va acţiona în funcţie de instrucţiunile primite de la organizaţiile de sănătate publică. De asemenea, personalul va avea echipamente de protecţie şi va fi supus scanării termice. Numai piscinele exterioare vor fi autorizate să opereze. De asemenea, vor fi urmate regulile de distanţare socială pe plajele din Grecia.

Conform datelor oficiale, peste 1,3 milioane de turişti din România au vizitat Grecia în ultimii ani. Românii pot ajunge în Grecia cu avionul sau cu automobilul, în doar câteva ore, tranzitând Bulgaria unde datele epidemiologice sunt de asemenea foarte pozitive.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri