21 Februarie 2007

Traficul de pasageri pe aeroportul Otopeni va ajunge in 2007 la 4,5 milioane

Traficul de pasageri pe aeroportul Otopeni va creste in 2007 cu aproximativ 30% comparativ cu anul precedent, estimandu-se ca peste 4,5 milioane de persoane vor alege calatoria cu avionul, potrivit unui comunicat de presa remis NewsIn de Ministerul Transporturilor.

Potrivit datelor furnizate de Ministerul Transporturilor, Constructiilor si Turismului, in 2006 traficul pe Aeroportul International Henri Coanda Bucuresti a fost cu 16% mai mare decat in 2005. Mai exact, peste 3,5 milioane de pasageri au plecat sau au sosit cu avionul in 2006 pe Aeroportul Otopeni, media pe zi fiind de aproximativ 9.600 de calatori.

De asemenea, in 2006 au aterizat si au decolat peste 58.000 de avioane, cu 8,5% mai mult fata de anul precedent. in ceea ce priveste cursele interne, circa 280.000 de persoane au ales varianta transportului cu avionul, cu 26% peste nivelul traficului intern inregistrat pe Aeroport Otopeni in 2005.

Conform analizelor realizate in cursul anului trecut de catre AICHB, pana in 2010 traficul va creste cu peste 30% ca urmare a aderarii Romaniei la Uniunea Europeana, ajungandu-se la aproximativ sase milioane pasageri.



Citeste si