Italia şi-a închis joi graniţele pentru persoanele care sosesc din 13 ţări, între care Republica Moldova, acestea fiind considerate locuri cu risc ridicat de răspândire a infecţiilor cu noul coronavirus.

Interdicţia de călătorie se aplică pentru Armenia, Bahrain, Bangladesh, Brazilia, Bosnia-Herţegovina, Chile, Kuweit, Macedonia de Nord, Republica Moldova, Oman, Panama, Peru şi Republica Dominicană, a precizat Ministerul italian al Sănătăţii, scrie Agerpres.

''La nivel global, pandemia este în cea mai acută fază. Nu putem pune în pericol sacrificiile făcute de italieni în aceste luni. De aceea am ales calea cu cea mai mare precauţie'', a declarat ministrul italian al Sănătăţii Roberto Speranza.

Persoanele care au locuit în sau au tranzitat aceste ţări cu două săptămâni înainte de a intra pe teritoriul Italiei urmează să fie oprite la frontieră, a precizat ministerul.

De asemenea, Italia a suspendat zborurile directe şi indirecte către ţările menţionate.

Republica Moldova a raportat joi alte 195 de cazuri noi de infectare cu COVID-19, dintre care 3 în Transnistria. Din numărul total de cazuri, un caz este de import (Cipru). Bilanțul persoanelor infectate cu noul Coronavirus a ajuns la 18.666 cazuri, potrivit datelor publicate de Ministerul Muncii, Sănătății și Protecției Sociale din Republica Moldova. În 2018, Republica Moldova avea o populație de 3,5 milioane de locuitori, potrivit datelor de la Banca Mondială.

Sursa foto: Unsplash

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri