18 Iulie 2020

Insula, odată câștigată la poker, e pregătită de vânzare



O insulă privată din sudul Australiei, în Marea Barieră de Corali, este numai bună de vizitat, dar și de cumpărat. Fostă fermă, Insula Pumpkin este caracterizată de un golf cu stridii proaspete și aparține cuplului Wayne și Laureth Rumble, scrie CNN.

Insula aparține, în prezent lui Wayne și Laureth Rumble, prin intermediul companiei lor, Sojourn Retreats. Insula este listată pe piață la 25 de milioane dolari australieni (AUD) sau 17 milioane dolari americani (USD), cu un contract de închiriere până în 2046.

Cuplul dorește să vândă insula, deoarece vrea să se mute mai aproape de familia sa, în Noua Zeelandă.

Insula australiană, care compensează anual 150% din emisiile sale de gaze cu efect de seră, Pumpkin oferă cinci căsuțe, de sine stătătoare, pe plajă, în care pot dormi până la 34 de oaspeți.

În plus față de utilizarea energiilor solare și eolione, insula are și un sistem de filtrare, prin care transformă apa de ploaie în apă potabilă. Printre alte facilități, se numără și două bungalouri pe malul oceanului, care cuprind o sală de jocuri și o bibliotecă. De asemenea, există și un bar și o zonă de lounge autorizată, precum și o ambarcațiune, care poate susține până la 36 de pasageri.

Câștigată la poker, promovată la o bere

Până în 1961, insula era o fermă de stridii care aparținea unui bărbat numit Snigger Findlay.

Acualul proprietar povestește cum a reușit să intre în posesia insulei, amintindu-și de partida de poker pierdută de Findlay. Wayne Rumble susține că Snigger nu dorea, cu niciun chip, să vândă terenul unui cuplu îndrăgostit de peisagistica locului (Roger și Merle Mason). Prin urmare, Roger Mason l-a provocat pe Snigger la o partidă de poker, iar dacă fermierul avea să piardă, urma să îi vândă insula lui Mason pe doar 60 de lire (aproximativ 75 de dolari). Ei bine, asta s-a și întâmplat, insula devenind proprietatea cuplului Mason.

Wayne Rumbles a cumpărat insula în 2003 cu 1,3 milioane de dolari australieni, echivalentul a 900.000 de dolari americani, după ce a văzut un articol într-un ziar.

Ulterior, între 2012-2015, insula a fost închiriată de o companie de bere din Queensland, pentru a-și promova berea, Castlemaine XXXX. În acest sens, insula a fost redenumită, pentru perioada respectivă, Insula XXXX.



Citeste si