Premierul Ludovic Orban vrea controale mai stricte la terase. El cere sprijinul primarilor pentru ridicarea autorizației de funcționare a celor care nu respectă regulile impuse de pandemie.

În plus, premierul spune că multe terase aveau ponturi când se vine în control, așa că, în ciuda sesizărilor clare, nu erau găsite controale. În aceste condiții, el cere ca aceste controale să se facă "brusc", scrie Digi24.

Ludovic Orban: "Luăm în calcul intensificarea controalelor peste tot unde avem informații privitoare la încălcarea regulilor, inclusiv în ce privește cluburile și terasele care au program prelungit.

Avem la dispoziție și alte pârghii, suspendarea autorizației de funcționare. Aici am avea nevoie de sprijin mult mai serios din partea primarilor. Pentru multe tipuri de activități, autorizația de funcționare este emisă de primării.

Am solicitat instituțiilor cu atribuții de control să efectueze controalele brusc. Până acum controalele efectuate la multe terase, unde avem imagini, sesizări din partea clienților că nu s respectă regulile, când veneau controalele toată lumea respecta. E clar că au avut ponturi de la echipele de control".

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri