Hotelier: Cea mai mare problemă sunt turiștii care nu respectă regulile

Turismul din România nu a fost niciodată o prioritate pentru români, cu atât mai puțin în fața destinațiilor din străinătate. Dubla criză provocată de pandemia Covid-19 a demonstrat că industria nu era o prioritate nici pentru autoritățile guvernamentale. Însă izolarea și impunerea restricțiilor au reprezentat, suprinzător, o punte pentru afirmarea și promovarea turismului românesc în 2020. wall-street.ro a stat de vorbă cu hotelierii de pe litoralul românesc, aceștia din urmă acuzând o parte din turiști de nerespectarea normelor de protecție, care ajută la limitarea răspândirii virusului.

Anca Pavel Nedea, director executiv Organizația Patronală Mamaia-Constanța, dar și acționar al Hotelului Opal, trei stele, din stațiunea Cap Aurora, a declarat, pentru wall-street.ro, că un lucru bun pe care l-a adus pandemia, a fost faptul că s-au întors românii de la muncă din străinătate. Diaspora, revenită în România, din cauza colapsului economic al anumitor firme, a fost nevoită să caute locuri de muncă pe plan local.

”Un lucru bun, de care m-am putut bucura în vreme de pandemie, este că acum mi-am putut forma o echipă bună. Am angajat oameni care au lucrat în străinătate, români de-ai noștri, care lucrează foarte bine.

Deși la început a fost foarte dificil, pentru că ei, cei întorși, nu voiau să muncească, să se angajeze în România. Așteptau deschiderea granițelor să se poată întoarce, însă la fel ca și la noi, lucrurile nu au stat bine în niciun alt stat”, a declarat Anca Pavel Nedea.

Citeste si:
Anghel, ANPC: Litoralul în pandemie, o binecuvântare pentru a mări...
Paul Anghel, ANPC: Litoralul...
Citeste si:
Temperatura normala a corpului
Temperatura normala a corpului

Sursa Foto: Agerpres Foto

În plus, Pavel Nedea a mărturisit că, ținând cont de noile condiții de lucru, a fost nevoită să angajeze, la Hotelul Opal, aproximativ 20 de oameni, în plus, față de anul trecut. În 2019, în aceeași perioadă, Opal avea undeva la 78 de angajați. Aceasta menționează că a depășit cu aproximativ 25% schema de personal.

Vezi și: Corina Martin, candidat la Primăria Constanța: Au crescut prețurile pe litoral

Care este cea mai mare problemă a hotelierilor români

Sezonul estival a început, iar noile măsuri de protecție nu sunt binevenite și înțelese de toată lumea. Acesta este și motivul pentru care România trece prin momente record ale numărului de noi cazuri.

Citeste si:
Autoritățile discută astăzi scenariile pentru deschiderea...
Autoritățile discută astăzi...

Coronascepticismul, indiferența în fața noului virus, dar și lipsa de încredere în autorități conduc, vertiginos, România spre valul al doilea epidemic.

Vezi și: Bilanț coronavirus: Un nou record negativ. Am depășit borna de 1.000 de cazuri

Prin urmare, nici pentru hotelieri nu e ușor să impună noi seturi de norme.

”Cea mai mare problemă a noastră, a hotelierilor, sunt turiștii care nu respectă regulile. Nu înțeleg că pentru a merge să aleagă ce vor să mănânce trebuie să poarte măști și mănuși. Le dăm mănuși de unică folosință, din acelea de Mega, cu care iei pâine. Nu sunt din acelea chirugicale, să nu le mai poți dezlipi de pe mâini. Pentru asta, un turist ne-a dat 1 scor pe Booking”, a mai spus Anca Pavel Nedea.

Citeste si:
Pandemia pentru cei în scaun rulant: problemele și provocările care...
Problemele utilizatorilor de...

Pe lângă problemele noi, apărute în urma regulilor emise de Guvern, se afirmă și cele deja înrădăcinate în România, în general, nu numai pe litoralul românesc, cum ar fi lipsa de respect a unor turiști față de ceilalți turiști.

”A doua mare problemă e comportamentul când vin să mănânce. Vor să intre efectiv în chiloți sau cu ce stau la plajă, în slip, fără papuci, plini de nisip. E totuși o zonă cu mâncare, încercăm să păstrăm un grad de curățenie, de civilizație”, a explicat acționarul Hotelului Opal.

Ce ar fi trebuit să facă Guvernul pentru turismul din România

”Modelul de business pe litoral presupune nouă luni de pauză, în schimb avem costuri: utilități, taxe la stat, angajați etc. Am 20 de angajați, pe care îi țin acum, în extrasezon și nu știu din ce. Ca să putem susține lipsa veniturilor cauzate de pauza rezervărilor prin touroperator, ne-am luat linii de credit. Bineînțeles, cei care au putut, care au avut indicator bun.

Am riscat tot, banii pe care noi îi facem anul ăsta trebuie dați înapoi la linia de credit”, a adăugat Anca Pavel Nedea.

Tot ea este cea care susține că cea mai mare problemă, în ceea ce privește autoritățile din România și gestionarea crizei Covid-19, a fost lipsa de orizont din partea oficialilor, ”noi nu știam efectiv ce se va întâmpla cu noi”.

”Am stat în videoconferințe cu secretarul de stat pe turism, Răzvan Pîrjol, nu avea nicio informație certă pentru noi. A fost o totală lipsă de informație și de coordonare la nivel guvernamental”, a mai spus Nedea.

Principalele trei măsuri pe care statul trebuia să le adopte în sprijinirea turismului erau:

  • Finanțarea: IMM Invest nu a funcționat decât în vară, când pentru operatorii economici de pe litoral era foarte târziu. În plus, inițial, hotelurile nu au avut acces, pentru că programul prevedea o scădere cu până la 25% a cifrei de afaceri. ”Noi, cei de pe litoral, eram închiși conform modului de lucru, de unde scădere?!”.
  • Existența unui calendar al evenimentelor, care a lipsit cu desăvârșire.
  • Lipsa sprijinului pentru angajații sezonieri.

Nu în utimul rând, Anca Pavel Nedea a precizat că un plus pentru sectorul turistic, cu precădere pentru ramura hotelieră, a venit în momentul în care TVA-ul a fost redus la 5%. În plus, aceasta a declarat că, în general, hotelierii și toți ceilalți din turism sunt învățați ”să joace de pe un picior pe altul”.

Vezi și: Unde poți merge în Bulgaria cu maximum 50 de lei pe noapte

”Nu întâmplător în lume, turismul are un TVA scăzut. Este scăzut ca să poată fi impulsionate investițiile. Însă odată ce TVA-ul a fost redus, cu toți se așteptau să scadă prețurile. Și ce faci, oferi turistului un preț mic pentru niște proprietăți vai de mama lor. Așa au început să apară investițiile.

Suntem o țară de comuniști de 30 de ani, care cred că antreprenorii fac afaceri ca să plătească taxe și impozite la stat, să țină angajați, iar la final să iasă în pierdere. Logica afacerii e să obții profit. Astfel, statul trebuie să te ajute să faci profit”, a comentat Anca Pavel Nedea.

Anca Pavel Nedea este director executiv al Organizației Patronale Mamaia-Constanța, dar și acționar al Hotelului Opal, trei stele, din stațiunea Cap Aurora. Organizația Patronală Mamaia-Constanța s-a aliniat la cadrul legislativ și la necesitățile destinației pe care o reprezintă în anul 2017, dupa un proces de mai bine de 8 luni de zile.

Hotelul Opal este situat în partea nordică a peninsulei Cap Aurora, fiind amplasat pe faleza din stațiune, la 50 de metri de plajă.

Sursa foto: Shutterstock

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri