Companiile aeriene globale au înrăutăţit estimările privind redresarea în urma pandemiei de coronavirus (COVID-19), avertizând că va dura cu un an mai mult - până în 2024 - pentru ca traficul de pasageri să revină la nivelul de dinaintea crizei, a anunţat Asociaţia Internaţională de Transportat Aerian (IATA), scrie Agerpres.

Printre motivele întârzierii redresării se află creşterea numărului de infecţii şi perspectivele mai slabe pentru călătoriile de afaceri pe plan global.

Deşi există o îmbunătăţire în cazul călătoriilor pe distanţe scurte, pieţele internaţionale încă rămân în mare parte închise, iar încrederea consumatorilor este sever afectată, a afirmat directorul general al IATA, Alexandre de Juniac. Acesta susţine că noile reglementări de siguranţă, cum ar fi verificarea temperaturii la îmbarcare şi purtarea măştilor în timpul zborului, ar putea ajuta la restabilirea încrederii pasagerilor.

În 2020, numărul de pasageri pe plan global ar urma să scadă cu 55%, comparativ cu 2019, o înrăutăţire faţă de prognoza IATA din aprilie, în care se previziona un declin de 46%.

În iunie, traficul de pasageri a scăzut cu 86,5%, după un declin de 91% în mai.

IATA avertiza luna trecută că 2020 "ar putea fi cel mai rău an din istoria aviaţiei", iar companiile aeriene ar putea înregistra pierderi de 84,3 miliarde de dolari.

IATA reprezintă aproximativ 290 de companii aeriene din întreaga lume, echivalentul a 82% din traficul aerian mondial.

Sursa foto: Pixabay

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri