Airbus testează un program pentru reducerea consumului de carburant în aviație

Airbus a semnat înțelegeri cu două companii aeriene de transport de pasageri, Frenchbee și SAS Scandinavian Airlines, precum și cu trei furnizori de servicii de trafic aerian, Air Navigation Service Providers (ANSP), francezii DSNA (Direction des Services de la Navigation Aérienne) și NATS din Marea Britanie și Eurocontrol pentru a demonstra fezabilitatea operațională a proiectului fello’fly al Airbus pentru reducerea emisiilor din aviație.

Inspirat de biomimetică, fello’fly se bazează pe recuperarea de energie (Wake Energy Retrieval) pentru a reduce emisiile din aviație. WER imită comportamentul păsărilor, care zboară împreună pentru a reduce consumul de energie.Tehnica unui avion urmăritor de a recupera energia pierdută de primul, zburând în curentul de aer lin creat de avionul din față, reduce consumul de carburant cu 5 - 10% pe călătorie.

Frenchbee și SAS contribuie cu expertiza lor în planificarea zborurilor și în operațiunile pentru cerințele de colaborare necesare pentru a aduce împreună avioanele înainte și în timpul unei operațiuni fello’fly. DSNA, NATS și EUROCONTROL contribuie cu expertiza lor în navigație aeriană pentru a defini cum pot două avioane să navigheze împreună minimizând impactul asupra procedurilor de astăzi. În paralel, Airbus va continua să lucreze la soluția tehnică pentru a-i ajuta pe piloți să asigure menținerea avioanelor în poziția de siguranță.

Zboruri test în 2020 și 2021

Prin înțelegerile semnate, Airbus, Frenchbee, SAS, DSNA, NATS și EUROCONTROL vor dezvolta un concept de operațiuni (CONOPS), necesar pentru stabilirea regulilor operaționale viitoare pentru zborurile fello’fly. Zborurile-test vor avea loc în 2020 cu participarea a două avioane Airbus A350 și la începutul anului 2021 cu concursul companiilor aeriene și al furnizorilor de servicii de trafic aerian, într-un spațiu aerian oceanic.

Datorită potențialului foarte mare de a avea un impact important asupra reducerii emisiilor de carburanți din industria de aviație, dar și datorită contribuției la obiectivele de creștere sustenabilă din industrie, Airbus și-a stabilit ca obiectiv intrarea controlată în serviciu (Entry-Into-Service) la mijlocul acestei decade.

Citeste si:
Airbus a dezvăluit trei concepte de aeronave comerciale cu emisii zero
Airbus a dezvăluit trei...
Citeste si:
Temperatura normala a corpului
Temperatura normala a corpului

fello’fly este parte a Airbus UpNext, o subsidiară Airbus creată pentru a accelera dezvoltarea tehnologiilor de viitor.

Airbus este lider global în aeronautică, spațiu și servicii conexe. În 2019 a generat venituri de 70 de miliarde de euro și a avut 135.000 de angajați. Airbus oferă cea mai bogată gamă de avioane de pasageri, cu 100 până la peste 600 de locuri. Airbus este, de asemenea, lider european în furnizarea de aeronave-cisternă, de luptă, de transport și pentru alte misiuni, precum și una dintre cele mai importante companii spațiale din lume.

Sursa foto: Shutterstock

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri