Aproape 200 de aeroporturi din Europa se vor confrunta cu posibilitatea intrării în insolvenţă în următoarele luni, dacă traficul de pasageri nu începe să îşi revină până la finele anului, a anunţat marţi Consiliul Internaţional al Aeroporturilor din regiunea Europa (ACI Europe), transmite Reuters.

Un număr estimat de 193 de hub-uri europene sunt considerate "aeroporturi în pericol de insolvenţă", susţine ACI Europe, adăugând că acestea contribuie la o activitate economică care creează 277.000 de locuri de muncă şi 12,4 miliarde de euro din PIB-ul european conform Agerpres.

Aeroporturile în pericol de insolvenţă sunt în principal mici aeroporturi regionale, cu mai puţin de cinci milioane de călători pe an, a căror închidere ar avea un impact mult mai mare asupra locurilor de muncă locale, a precizat un purtător de cuvânt de la ACI Europe pentru Reuters.

În paralel, marile aeroporturi europene consumă şi ele lichidităţi într-un ritm nesustenabil, în condiţiile în care primele 20 de aeroporturi europene au acumulat datorii de 16 miliarde de euro, echivalentul a aproape 60% din veniturile lor dintr-un an normal, subliniază ACI.

Retail jobs

"Cifrele publicate astăzi oferă o imagine deosebit de sumbră. La opt luni de la începutul crizei, aeroporturile europene îşi consumă lichidităţile pentru a rămâne deschise, iar veniturile sunt departe să acopere costul operaţiunilor, ca să nu mai vorbim de costurile de capital", a declarat directorul general de la ACI Europe, Olivier Jankovec.

Datele ACI arată că traficul de pasageri la aeroporturile europene a scăzut cu 73% în ritm anual în septembrie, cu 172,5 milioane de pasageri pierduţi. Numărul total de pasageri pierduţi începând din luna ianuarie 2020 a ajuns în prezent la 1,29 miliarde.

"La mijlocul lunii octombrie, traficul de pasageri era cu 75% sub nivelul din aceiaşi perioadă a anului trecut, ajungând la o scădere de 80% în cazul aeroporturilor din UE, EEA. Elveţia. Marea Britanie, o traiectorie descrescătoare clară", a spus Jankovec.

Citeste si:
Care vor fi rutele alternative pe perioada închiderii Pasajului Unirii
Rute alternative pe perioada...

ACI Europe reprezintă peste 500 de aeroporturi din numărul total de 740 de aeroporturi din Europa care au pasageri plătitori.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri