10 Noiembrie 2020

Blue Air oferă schimbarea gratuită a datelor de călătorie pentru toate rezervările noi efectuate până la sfârșitul anului



Blue Air oferă clienților săi opțiunea de a-și modifica datele de călătorie în mod gratuit, dacă planurile lor de călătorie se schimbă.

Pentru a veni în spijinul clienților săi în contextul creșterii în amploare a pandemiei COVID-19 și a mediului de călătorie extrem de prohibitiv și restrictiv din Europa, Blue Air lansează opțiunea de modificare gratuită a datelor de călătorie pentru toate rezervările noi efectuate pe site-ul web al companiei începand cu 10 noiembrie și până la 31 decembrie 2020.

Toate rezervările noi efectuate până la sfârșitul anului pe www.flyblueair.com beneficiază acum de schimbarea datelor de călătorie o dată, în mod gratuit, cu orice alt zbor disponibil în calendarul Blue Air.

Oferta este valabilă pentru toate zborurile și destinațiile Blue Air până la sfârșitul Orarului de Vara 2021, pentru toate rezervările noi efectuate până la 31 decembrie 2020.

Toți clienții Blue Air care doresc să beneficieze de această opțiune vor putea schimba zborul lor sau al însoțitorilor lor direct din secțiunea „Rezervarile mele” de pe www.flyblueair.com. În cazul în care planurile dvs. se schimbă, datele de calatorie pot fi modificate gratuit, plătind doar diferența de tarif, acolo unde este cazul.

Modificarea se poate efectua cu până la 4 ore înainte de plecare.

Blue Air este cea mai mare companie aeriană românească după numârul de pasageri transportați, cu un model de business Low Cost - Low Complexity. Cu o echipă formată din peste 1.000 de angajați, compania operează avioane tip Boeing 737. În cei 15 ani de activitate, Blue Air a transportat peste 30 de milioane de pasageri și a zburat peste 340 milioane de kilometri. Compania este certificată IATA Operational Safety Audit (IOSA) de către International Air Transport Association (IATA) pentru standarde excepționale de operare și este membră cu drepturi depline IATA.



Citeste si