17 Noiembrie 2020

Black Friday a crescut cererile la pachetele turistice cu 40%



După un an în care industria ospitalității a suferit pierderi fără precedent din cauza virusului SARS-COV-2, campania lansată de Eturia, în 13 noiembrie, în contextul Black Friday a determinat o creștere cu 40 % a interesului turiștilor români pentru vacanțele exotice, comparativ cu săptămânile care au precedat-o.

Astfel, din analiza solicitărilor, a rezultat că pachetele alese de către turiști, în această perioadă, sunt cele cu plecare de tip last minute, iar perioadele căutate sunt Revelionul și începutul anului, mai exact perioada optimă din punct de vedere al vremii, pentru destinații exotice.

Când am lansat promoțiile Black Friday am primit un număr mare de solicitări, iar clientii au ales să rezerve pachetele aflate în promoție chiar din prima zi. Destinațiile vedetă sunt cele deschise turismului internațional, în care românii pot calatori fără restricții, cum ar fi: Maldive, Tanzania, Mexic, Republica Domincană. Cu titlu de exemplu, în această perioadă un sejur all inclusive, cu charter în Maldive, pentru o perioadă de 8 zile, în ianuarie 2021, poate fi achiziționat cu prețul de 1.990 euro de persoană, comparativ cu 2.250 euro”, declară Ana Maria Gherasim, Sales Manager Eturia.

“Reducerile din aceasta perioadă se bazează pe tarife promoționale primite de la partenerii locali și de la hotelurile cu care avem contracte, tarife care sunt cu până la 60% mai mici. Am selectat hotelurile cu un raport preț/ calitate optim și care ne oferă flexibilitate în ceea ce privește modificarea perioadei de calatorie în cazul în care intervine ceva neprevăzut. În plus, toate pachetele de vacanță au incluse asigurarea complexă de călătorie, cu clauză COVID-19”, declară Ana Maria Gherasim, Sales Manager Eturia.

Campania de tip Black Friday la Eturia va dura 2 săptămâni și se va desfășura în perioada 13 – 27 noiembrie. Important de știut este faptul că locurile disponibile pentru fiecare oferta sunt limitate.

În această perioadă, reprezentanții agentiei de turism “tailor made”, Eturia urmăresc îndeaproape lista destinațiilor care permit turiștilor români să călătorească în condiții de siguranță și în funcție de aceasta promovează destinații și pachete noi de vacanță.



Citeste si