25 Noiembrie 2020

Reduceri MARI la zboruri Wizz Air



Wizz Air, una dintre cele mai mari companii aeriene din Europa, a anunțat pentru campania Pink Wednesday cu reduceri de 30% pentru zboruri selectate. Promoția este valabilă pentru toți clienții (până la ora 23:59) doar pentru rezervările făcute prin aplicația de mobil WIZZ.

Wizz Air le recomandă pasagerilor să adauge WIZZ Flex la rezervare, ca măsură suplimentară de protecție. Astfel, pasagerii își pot anula zborul cu până la 3 ore înainte de plecare fără nicio taxă și pot recupera 100% din tariful achitat inițial imediat, sub formă de credit, și pot schimba datele sau chiar rutele de oricâte ori doresc.

Wizz Air a fost una dintre primele companii aeriene care au introdus o serie de măsuri de igienă îmbunătățite, pentru a asigura sănătatea și siguranța pasagerilor și a echipajului său.

Ca parte a acestor noi protocoale, pe tot parcursul zborului, atât echipajul de cabină, cât şi pasagerii sunt obligaţi să poarte măşti, echipajul de cabină având şi mănuşi.

Aeronavele Wizz Air sunt supuse periodic unui proces de nebulizare performant cu o soluţie antivirală şi, ca urmare a programului de curăţare zilnic strict al WIZZ, toate aeronavele sunt dezinfectate peste noapte cu aceeaşi soluţie antivirală.

Pentru toate achiziţiile de la bord se recomandă plata contactless.

Pasagerii sunt rugaţi să urmeze măsurile de distanţare fizică introduse de autorităţile locale de sănătate şi sunt încurajaţi să efectueze toate achiziţiile premergătoare zborului online (de exemplu: bagaje de cală, WIZZ Priority etc.) pentru a minimiza orice posibil contact fizic la aeroport.

Wizz Air, una dintre cele mai mari companii aeriene low-cost din Europa Centrală şi de Est, operează o flotă de 134 de aeronave Airbus A320 și A321. Wizz Air este listată la London Stock Exchange cu abrevierea WIZZ. Compania a fost numită recent una dintre cele mai sigure zece companii aeriene din lume de către airlineratings.com, singura agenție mondială de siguranță și rating de produse, iar în 2020 – „Compania aeriană a anului" de către Air Transport Awards.



Citeste si