MAE/ Atenţionare de călătorie: Slovenia - căderi masive de zăpadă şi inundaţii

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Slovenia că, în conformitate cu datele transmise de autorităţile locale au fost emise atenţionări pe termen scurt privind posibile inundaţii în regiunile sud-vestice ale Istriei slovene, Dragonja, Strunjan şi Secovlije, ca urmare a revărsării râurilor după ploile abundente din ultimele zile şi topirii zăpezilor.

Totodată, atenţionările privesc şi riscul formării de avalanşe în Alpii Iulieni, ca urmare a căderilor semnificative de zăpadă. Regiunea Văii Vipava, cu râul Vipava şi afluenţii săi, ar putea fi inundată, în timp ce în alte zone, precum Notrjanska, nivelul apelor ar putea creşte considerabil, arată MAE, preluat de Agerpres.

Temperaturile se vor situa în jurul valorilor de 5-10 grade Celsius, cu uşoare creşteri în zonele sud-vestice, de coastă. Se va forma ceaţă în cea mai mare parte a zonelor centrale şi de est ale Sloveniei.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Ljubljana: +38615057335, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, au la dispoziţie şi telefonul de urgenţă al misiunii diplomatice a României în Republica Slovenia: +38640980068.

Citeste si:
MAE: Autoritățile din Mexic fac eforturi pentru a rezolva situația...
MAE: Autoritățile din Mexic...

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet http://ljubljana.mae.ro, www.meteoalarm.eu şi www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia "Călătoreşte în siguranţă", care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.

Sursa foto: Pixabay

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri