Trenul spre Aeroportul Otopeni va circula începând de duminică, la un interval de 40 de minute, 24/24 ore, durata călătoriei fiind de aproximativ 20 de minute, a anunţat ministrul Transporturilor, Lucian Bode, pe pagina sa de Facebook.

"Am avut astăzi discuţii pe marginea acestui tarif pe calea ferată, ţinând cont de Metodologia de calcul a tarifelor maximale pentru transportul de călători pe calea ferată, dar şi de discuţiile purtate cu operatorii feroviari şi cu partenerii sociali, aceştia fiind de acord cu propunerea MTIC, în privinţa preţului călătoriei. Sunt în măsură să vă spun că am reuşit să ajungem la un consens şi să anunţ că preţul unei călătorii pe această rută este de 4 lei", a scris ministrul pe reţeaua de socializare, citat de Agerpres.

El a precizat că este vorba de primul tronson de cale ferată construit de la zero în România din 1984 până în prezent.

"Proiectul a fost unul complex: s-au construit 3 podeţe, 1 viaduct, 1 staţie de cale ferată şi un punct de oprire în oraşul Otopeni şi s-a realizat racordul de cale ferată la Terminalul T1 sosiri din Aeroport. Arhitectura staţiei are caracter unicat şi este o structură spaţială dispusă sub forma unui arc de cerc. Proiectul îndeplineşte un vis de peste 30 de ani al românilor, şi anume, acela de a conecta Aeroportul Internaţional Henri Coandă la reţeaua feroviară. Am avut ambiţia de a finaliza acest proiect de infrastructură feroviară şi m-am ţinut de cuvânt", a adăugat şeful de la Transporturi.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri