17 Decembrie 2020

La ce măsură s-a gândit o companie aeriană pentru cei care nu vor să poarte mască



Industria aviatică a fost doborâtă de pandemia de coronavirus. În încercarea de a evita colapsul, companiile vin cu idei menite să protejeze angajații, dar și turiștii de infecția cu coronavirus. Compania aeriană rusească Aeroflot a anunțat că va crea scaune speciale pentru cei care refuză să poarte mască, scrie CNN.

”Ne aflăm într-un moment critic și trebuie să asigurăm siguranța tuturor pasagerilor”, a spus Yulia Spivakova, purtător de cuvânt al companiei.

Aeroflot, cea mai mare companie aeriană din Rusia, a adoptat măsura purtării obligatorie a măștii în avion, cu excepția momentelor în care pasagerii beau, mânâncă sau își schimbă masca.

Cu toate acestea, nu toți pasagerii sunt încântați de aceste noi reguli. Și pentru că nu este momentul renunțării la pasageri, Aeroflot va crea locuri speciale pentru cei care nu vor să poarte masca de protecție sau pentru cei, care din punct de vedere medical, nu o pot purta.

”Această măsură nu exclude respectarea celorlalte reguli de protecție adoptate la nivelul companiei”, a completat Spivakova.

Măsura purtării măștii de protecție nu se aplică doar la nivelul companiilor aeriene din Rusia. Este vorba despre o regulă general valabilă, a cărei aplicare revine în sarcina însoțitorilor de bord.

Și SUA au avut dificultăți cu pasageri care au refuzat să poarte masca în timpul zborului. Au fost cazuri în care pasagerii au contestat măsura drept o încălcare a drepturilor și libertăților cetățenești. Japonia este și ea un exemplu în acest caz, doi dintre turiști fiind dați jos din avion din cauza nepurtării măștii.

Aeroflot nu a anunțat încă introducerea unor sancțiuni pentru cei care refuză să poarte mască. Însă izolarea acestora în locuri special create va reduce posibilitatea ca un astfel de pasager să răspândească și celorlalți coronavirusul (dacă rezultă a fi infectat).



Citeste si