Pentru că sezonul turistic de iarnă este în plină derulare, Salvamont Romania, prin structurile sale județene și locale, este prezent în stațiunile turistice, unde, zilnic circa 500 de salvamontiști sunt la datorie în peste 90 de baze si posturi Salvamont.

Pentru cei care vă veți îndrepta către zonele turistice în care se află domenii de practicarea sporturilor de iarnă, Salvamont România face câteva recomandări :

1. Alegeți un echipament de alunecare pe zăpadă corespunzător, din punct de vedere al caracteristicilor tehnice și al reglajului legăturilor, greutății corporale și nivelului Dvs. de pregătire .

2. Abordați, la început, cu precauție pârtiile de schi, întrucât nu mai dețineți aceleași abilități sportive ca la finalul sezonului trecut și este necesară o mică perioada de reacomodare.

3. Schiați în așa fel încât să nu puneți în pericol viața altui schior sau să îi cauzați acestuia vreun prejudiciu.

4. Adaptați-vă viteza și maniera proprie de a schia conform pregătirii tehnice, condiției fizice, stării zăpezii, gradului de dificultate a pârtiei, condițiilor atmosferice și densității traficului de pârtie.

Retail jobs

5. Alegeți cu grijă traiectoria pe care urmează să coborâți, în scopul protejării schiorilor aflați în aval.

6. Depășiți schiorul aflat în aval fie pe partea dreaptă, fie pe partea stângă, cu condiția ca această depășire să fie suficient de largă pentru a evita o eventuală evoluție neașteptată a celui ce urmează să fie depășit.

7. Asigurați-vă, printr-un examen atent al traficului din amonte și al celui din aval, că atât dumneavoastră, cât și alți schiori sunteți în afara oricărui pericol, cu ocazia traversării unei pârtii sau a reluării parcursului, după o oprire temporară pe pârtie.

8. Evitați staționarea pe pârtie, mai ales pe porțiunile înguste ale acesteia sau pe cele lipsite de vizibilitate. În cazul căderii, eliberați pârtia în cel mai scurt timp posibil.

Citeste si:
FOTO | Ferma Cobor, locul din România care nu vrea să ajungă Poiana...
GALERIE FOTO | Ferma Cobor,...

9. Utilizați numai marginea pârtiei pentru urcarea sau coborârea pe jos, fără schiuri.

10. Respectați indicatoarele de semnalizare și balizele de marcare instalate pe pârtie și pe traseele de schi pentru agrement: Nu schiați în pădure, Nu coborâți direct, Interzis săniușul, Nu circulați pe pârtie

11. Respectați marcajele internaționale pentru gradele de dificultate ale pârtiilor de schi:

  • verde-foarte ușor,
  • albastru - ușor,
  • roșu-mediu,
  • negru – dificil.

12. Nu folosiți mijloace de alunecare improvizate, tip pungi sau capace de plastic, nu sunt controlabile si generează accidente grave.

13. Anunțați echipa locală Salvamont direct prin Dispeceratul Național Salvamont la numărul de telefon Salvamont (0725.826.668) sau prin Serviciul 112 în cazul producerii unui accident pe pârtie, specificând următoarele:

Citeste si:
Reclame care instigă la încălcarea regulilor de protecție,...
Ministerul Sănătății a...
  • numele dumneavoastră,
  • ce s-a întâmplat,
  • câte persoane au nevoie de ajutor,
  • când s-a produs accidentul,
  • locul unde se găsesc persoanele accidentate.

14. Încercați să protejați locul accidentului și accidentatul, amplasând pe pârtie la 5-6 metri în amonte, o bariera de schiuri înfipte în zăpadă, până la sosirea echipei Salvamont.

15. Protejați termic accidentatul si încercați să îi asigurați suport psihologic.

16. În cazul unor căzături puternice încercați să nu mișcați persoana accidentată și nu permiteți să intervină decât persoane cu pregătire medicală, medici, asistenți/paramedici sau salvamontiști. Cazuistica accidentelor cu traumatisme de coloană este destul de mare în cazul accidentelor pe domeniile de practicare a sporturilor de iarnă și intervenția unor persoane fără pregătire medicală sau echipamentul necesar poate fi fatală accidentatului.

Citeste si:
Noi zboruri către țara lui Moș Crăciun: programul de iarnă al Air...
Noi zboruri către țara lui...

17. Nu acceptați să fiți transportați în afara pârtiei decât cu mijloace de transport specifice, tip targă de pârtie, și doar după ce s-a făcut imobilizarea corespunzătoare a zonei afectate.

Echipele Salvamont, singurele structuri care dețin personal pregătit profesional și atestat legal pentru a interveni în soluționarea accidentelor montane pot fi alertate prin sistemul unic de urgență 112 și prin intermediul Dispeceratului Național Salvamont – Vodafone (0372126668 sau 0SALVAMONT) sau de pe aplicația SALVAMONT pentru telefoanele mobile.

Sursa foto: Salvamont Romania - Dispeceratul National Salvamont/ Facebook

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri