Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat în ședința de astăzi, 3 ianuarie 2021, Hotărârea numărul 1, care prevede reluarea zborurilor către și dinspre Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.

Zborurile se reiau începând cu ziua de 4 ianuarie, de la ora 19:00, potrivit Articolului 1 al Hotărârii.

În plus, persoanele care vin din acest stat trebuie să intre în carantină sau să aibă un test negativ la COVID-19, efectuat cu cel mult 48 de ore înainte de intrarea în România.

Cine este exceptat de la această măsură

Excepțiile de la măsura carantinei instituită cu privire la persoanele care sosesc din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord se aplică doar pentru:

  • conducătorii autovehiculelor de transport marfă cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 2,4 tone;
  • conducătorii autovehiculelor pentru transport persoane care au mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului;
  • conducătorii auto prevăzuți la lit. a) şi lit. b) care se deplasează în interesul desfășurării profesiei din statul de rezidență al acestora într-un alt stat membru al Uniunii Europene sau dintr-un alt stat al Uniunii Europene în statul de rezidență, indiferent dacă deplasarea se face prin mijloace individuale sau în cont propriu;
  • piloții de aeronave şi personalul navigant;
  • persoanele aflate în tranzit, dacă părăsesc România în cel mult 24 de ore de la intrarea pe teritoriul tării;
  • membrii misiunilor diplomatice, oficiilor consulare şi ai altor reprezentanţe diplomatice acreditate la Bucureşti, posesori de paşapoarte diplomatice, personalul asimilat personalului diplomatic, precum şi membrii Corpului Diplomatic şi Consular al României şi posesorii de paşapoarte diplomatice şi de serviciu, precum şi membrii familiilor acestora.

Nu în ultimul rând, Hotărârea prevede și actualizarea listei statelor din zona galbenă.

Retail jobs Sursa foto: Pixabay
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri