13 Februarie 2021

Cum vor arăta aeroporturile în post-pandemie



Nu mai este nicio îndoială asupra impactului pe care pandemia l-a avut în industria turismului. La nivel global, pierderile se ridică la aproximativ 320 de miliarde de dolari (doar pentru primele cinci luni ale anului), la care se adaugă mai mult de 120 de milioane de locuri de muncă în pericol. Anulările sau amânările de vacanțe au loc peste tot în lume, iar încrederea oamenilor în companiile aeriene este scăzută. Cu toate acestea, sunt voci care spun că în aviație vor fi mereu crize. Dr. Karsten Benz, profesor la Universitatea din Frankfurt și unul din directorii companiei Austrian Airlines, a amintit de episoade precum 11 septembrie, criza financiară, vulcanul islandez care au întrerupt activitatea companiilor aeriene. ”Sunt doi ani buni, doi ani răi, deci trebuie să ”antrenăm” oamenii să se aștepte la dinamică în zboruri. Dar după orice criză, vine întotdeauna o revenire, iar companiile aeriene trebuie să fie pregătite pentru momentul în care cererea va exploda”, a explicat profesorul. Prin urmare, turismul va căpăta o nouă ”haină”, începând de la aeroporturi, principalul loc în care se întâlnesc cu toții. Iată câteva direcții spre care ar putea merge aeroporturile din 2021, potrivit The Independent.

Centre de wellbeing

”Aeroporturile sunt niște mici orașe”, a spus Ty Osbaugh, arhitect și șef al Gensler, firmă de design și arhitectur.

Acesta este de părere că aeroporturile vor deveni mai conștiente de poziția lor de mici orașe și se vor adapta tuturor nevoilor oamenilor. Vor fi dotate cu facilități medicale, camere de reabilitare, săli de fitness sau cu așa numitele centre de wellness (care pot conține de la spa-uri până la bazine de înot).

În plus, în post-pandemie, este mai mult decât evident că anumite cadre medicale vor exista la nivelul tuturor companiilor. Specialiștii medicali vor fi imperios necesari pentru consultarea oamenilor și pentru identificarea anumitor simptome, care ar putea reprezenta un pericol pentru cei din jur.

Sursa Foto: Shutterstock


Aeroporturi mai ?EUR?de?(TM)tepte?EUR?

Aeroporturile vor deveni mai ”deștepte”, nu neapărat mai mari.

”Utilizarea inteligenței artificiale și biometria în monitorizarea calității aerului vor fi folosite pentru curățarea aeroporturilor și gestionarea mulțimilor de oameni”, a spus Pat Askew, arhitect.

Askew este unul dintre liderii în desing-ul aeroporturilor, fiind cel care a contribuit la construcția Aeroportului Heathrow, Terminalul 5, Aeroportului Internațional din Doha, dar și Aeroportului Internațional Los Angeles.

El este de părere că o construcție mai mare a unui aeroport nu este realistică, mai ales din punct de vedere economic.

Sursa Foto: Shutterstock


Spa?>iile exterioare ale aeroporturilor

Ty Osbaugh, arhitect, susține că pandemia a oferit o bună oportunitatea pentru regândirea spațiilor exterioare aeroporturilor.

Până în prezent, aeroporturile au fost gândite drept niște spații închise, cu un set de facilități încorporat. Arhitectul insistă că va fi necesară extinderea exteriorului aeroporturilor.

”Aeroporturile se pot gândi la varianta de open space (spațiu deschis), putând fi introduse noi astfel de locuri. Ar trebui regândite anumite terminale, iar spațiile care nu sunt folosite ar putea deveni grădini sau locuri pentru un moment de liniște”, explică arhitectul.

Sursa Foto: Shutterstock


C?l?torii f?r? ?EUR?contact uman?EUR?

Teama de o posibilă infectare cu COVID-19 ne-a făcut să apreciem lipsa de contact uman. Cu cât sunt mai puțini oameni în preajma noastră, cu atât mai bine.

În acest sens, a apărut o suită de aplicații menită să suplinească contactul uman.

”Aeroporturile fac deja demersuri în instalarea mai multor dispozitive care ar putea înlocui angajații. Check-in-ul, verificarea bagajelor sau verificarea temperaturii sunt doar câteva dintre segmentele unde sunt folosite aplicații pe aeroporturi”, spune Pat Askew, arhitect.

În plus, acesta mărturisește că se așteaptă ca cererea pentru astfel de dispozitive să crească atât de mult, încât oamenii să solicite aplicații pentru orice fel de serviciu ce poate implica contact uman.

Sursa Foto: Shutterstock


O nou? ordine pe aeroport

Încă un lucru la care Ty Osbaugh face referire este ordonarea spațiilor existente pe un aeroport. Osbaugh este de părere că zonele de pe aeroporturi nu vor mai fi împărțite pe nivele de siguranță pentru călători.

Din contră, o nouă ordine a acestora ar putea ajuta turistul să nu se mai rătăcească și să găsească mai rapid ieșirea. În plus, reprezentanții securității ar putea fi mutați de la mijlocul aeroportului la intrarea în terminal.

”Pasagerii își pot face check-in-ul acasă, după care ajung la aeroport, unde, la intrare, își lasă bagajele pentru verificare, ulterior, îndreptându-se spre poarta zborului lor. În acest mod, ar fi o singură zonă în care turiștii ar trebui să aștepte împreună, putând forma aglomerație și crea risc de infectare”, a precizat arhitectul.

Sursa Foto: Shutterstock




Citeste si