Grecii vor deconta o parte din testele COVID ale turiștilor români

Sursǎ foto: Shutterstock

Grecii vor deconta o parte din testele COVID ale turiștilor români

Turiştii români care cumpără o vacanţă în nordul Greciei, zonă preferată de cei care merg cu maşina, vor primi din partea hotelierilor o parte din banii plătiţi pentru realizarea testului RT-PCR, se arată într-un comunicat de presă al touroperatorului Paralela 45.

Mai mulţi proprietari de hoteluri din zonă, aflate în oferta de vacanţă a Paralela 45, au stabilit să acorde românilor vouchere cu o valoare de 20 sau 30 de euro, care vor putea fi folosite pentru servicii extra. Oferta este valabilă începând cu luna mai şi numai pentru cei care nu s-au vaccinat.

"Partenerii noştri din nordul Greciei vin în întâmpinarea turiştilor care nu au reuşit să se vaccineze până la momentul începerii vacanţei. Voucherul acoperă o parte importantă din costul testului care este de 40 de euro pentru turiştii Paralela. O familie cu doi copii primeşte înapoi 80-120 de euro din 160 de euro, cât a plătit pe teste, pe care îi poate cheltui pe băuturi răcoritoare, mâncare, băuturi alcoolice extra la hotelul unde e cazată", a declarat Alin Burcea, CEO Paralela 45.

Paralela 45 estimează o creştere cu 25% a numărului turiştilor care vor merge, vara aceasta în zonele de vacanţă din nordul Greciei: Halkidiki, Thassos, Riviera Olimpului, de la 7.000 de persoane, anul trecut. Agenţia are aproximativ 400 de oferte pentru zona de nord, de la studiouri la hoteluri de cinci stele.

Grecia a anunţat recent că deschide sezonul estival pe 14 mai şi condiţiile pentru intrarea în ţară a turiştilor străini. Ministrul grec al Turismului vine la Bucureşti, pe 18 martie, pentru discuţii cu ministrul Economiei, Claudiu Năsui, despre accesul turiştilor români şi greci în ambele ţări.

Personalizate pentru tine