Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" SA a lansat licitaţia deschisă pentru elaborarea studiului de fezabilitate necesar electrificării şi modernizării liniei de cale ferată Constanţa - Mangalia, potrivit unui comunicat de presă.

Proiectul are în vedere modernizarea liniei ferate Constanţa - Mangalia astfel încât să permită circulaţia trenurilor de călători cu viteza maximă de 160 kilometri/oră şi a trenurilor de marfă cu viteza maximă de 120 kilometri/oră.

Segmentul de cale ferată care urmează să fie electrificat şi modernizat are o lungime de 43 de kilometri.

Alte obiective specifice ale programului scos la licitaţie sunt creşterea numărului de trenuri de călători, prin îmbunătăţirea capacităţii de circulaţie; modernizarea/consolidarea/repararea clădirilor, spaţiilor destinate serviciilor pentru călători, a zonei comerciale şi asigurarea facilităţilor pentru persoanele cu mobilitate redusă, handicap vizual, auditiv; sistematizarea staţiilor CF şi lucrări pregătitoare pentru dublarea de viitor; dublarea tronsoanelor de cale ferată simplă, acolo unde necesitatea satisfacerii traficului prezent şi de viitor o impune; modernizarea echipamentului de telecomunicaţii, inclusiv sistemul de informare a publicului călător; montarea elementelor de siguranţă, rampe de acces pentru persoane cu dizabilităţi, garduri de protecţie între linii etc.; îmbunătăţirea condiţiilor de călătorie şi creşterea gradului de siguranţă, gestionând în acelaşi timp impactul asupra mediului, în conformitate cu standardele europene.

Valoarea estimată a contractului scos la licitaţie este de 12.023.503,80 lei fără TVA, iar sursa de finanţare va fi asigurată din Fondul European de Dezvoltare Regională, capitolul Proiecte electrificare şi reabilitare cale ferată, cu perioada de elaborare 2021 - 2030. Durata contractului este de 9 de luni.

Anunţul de participare la licitaţia deschisă şi documentaţiile de atribuire sunt disponibile în Sistemul Electronic al Achizitiilor Publice (SEAP), la adresa www.e-licitatie.ro.

Termenul-limită pentru primirea ofertelor este 7 iunie 2021.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri