Consiliul de Administrație al Companiei Naționale Aeroporturi București S.A. (CNAB) a aprobat, în ședința din 22 iunie, implementarea măsurii șomajului tehnic începând cu data de 1 iulie 2021, pentru o perioadă de 2 luni.

Decizia a fost luată având în vedere situația financiară a CNAB și rezultatele pe primele 5 luni ale anului 2021.

800 de angajați, din totalul de 1370 activi, vor intra pe rând în șomaj tehnic, cei mai mulți dintre ei pentru o perioadă de patru săptămâni iar o parte pentru două săptămâni. Măsura șomajului tehnic va fi implementată astfel încât impactul asupra pasagerilor să fie nesemnificativ.

Potrivit companiei, în prezent, traficul aerian de pasageri, deși în creștere, se situează la 40% față de nivelul din 2019.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri